Moldova-Institut Leipzig (MIL) ȋn cooperare cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți organizează anul acesta două workshop-uri, unul ȋn Republica Moldova şi altul ȋn Germania în cadrul Programului DAAD „Dialogul Est-Vest”.

Grupul țintă ȋl constituie studenți și cadre didactice din patru țări (Germania, Polonia, Republica Moldova și Ucraina), de la specialitățile socio-umane, precum, istorie, jurnalism și studii est-europene. Nu există restricţii, pot aplica studenți și cadre didactice şi de la alte facultăţi. În scrisoarea de motivație, aplicanţii urmează să propună locuri ale memoriei pe care ei ar dori să le cerceteze. Aplicanții trebuie să descrie/argumenteze semnificația și potențialul de conflict al locurilor de memorie pe care le propun. Studenții și profesorii sunt încurajați să aplice cu exemple concrete de unul sau mai multe locuri ale memoriei, pentru a-și demonstra motivația pentru această temă. La finele proiectului va fi publicată o culegere pe tema „locuri ale memoriei”, la care vor contribui participanții.

Acest proiect oferă studenților și cadrelor didactice din Republica Moldova, Ucraina, Polonia și Germania oportunitatea de a aborda în mod diferențiat istoria secolului XX (al Doilea Război Mondial, Holocaustul, stalinismul) și de a reevalua acest trecut, cu scopul de a cunoaște și înțelege mai bine pozițiile față de istoria recentă.

Scopul principal al acestui proiect este de a discuta despre modul cum e prezentată istoria secolului XX şi a analiza memorii concurente ȋn baza unor locuri ale memoriei. Proiectul îşi pune ȋntrebarea cum este comemorat cel de-al Doilea Război Mondial, în special în regiunile multietnice din Republica Moldova și Ucraina, ce fel de locuri ale memoriei au apărut ȋn ultimii ani. Alte ȋntrebări cheie: De ce apar în mod regulat dezbateri și conflicte privind interpretarea trecutului? Cum sunt prezentaţi eroii, agresorii, victimele? Ce presupune astăzi să te împaci cu trecutul?

În cadrul proiectului sunt planificate două workshop-uri şi cercetări independente. Participanții vor avea parte de o introducere în cultura memoriei orașelor Leipzig și Berlin și de prezentări despre locurile memoriei ȋn Republica Moldova. Programul include comunicări ale experților, discuții, vizite la muzee și excursii tematice ghidate, fiind completate de runde de discuții și sarcini (lucru în proiect) cu contribuții investigative proprii care vor fi efectuate independent.

Proiectul este finanțat de Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) din sursele Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei. În baza acestei finanțări, Moldova-Institut Leipzig va acoperi cheltuielile pentru program, cazare, alimentare, excursii precum și de transport (sosire-plecare).

Data-limită pentru depunerea actelor la Moldova-Institut Leipzig (MIL) este 15 martie 2022. Dosarul va conține: CV-ul tabelar complet; scrisoare de motivare (1 pagină); date despre cunoașterea limbilor (neformal, certificatele respective anexate în copii simple nu sunt obligatorii, dar ar constitui un avantaj).

Published joi, 20 ianuarie 2022

Anunțuri și Comunicate

Peste 60 de participanți au absolvit Programul de Microcalificare „Multimedia Design” organizat de USM

Începutul lunii iunie vine cu vești frumoase pentru participanții la programele de formare continuă ale USM. Peste 60 de beneficiari ai Programului de Microcalificare „Multimedia Design”...

O nouă activitate de instruire organizată de Școala de Administrație Publică a USM: Cursul „Evaluarea programelor publice”

A început cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în...

Universitatea de Stat din Moldova, premiată pentru excelență și calitate la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Universitatea de Stat din Moldova a fost distinsă cu importante premii în cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2026, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved