Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere, USM, a organizat colocviul internațional IN HONOREM Ludmila Zbanț, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări.

Manifestarea științifică a întrunit cercetători de pe mai multe continente, constituind un prilej aparte de a pune în valoare calitățile de manager, cadru didactic și savant-expert francofon ale prof.univ., dr.hab. Ludmila Zbanț.

Prezentă la inaugurarea Colocviului, dr. hab., conf. univ. Aurelia Hanganu, prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale (USM), a evidențiat calitățile de cercetător deschis spre internaționalizare ale Ludmilei Zbanț.

Dr. conf. univ.  Adriana Cazacu-Țigaie, Secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării, a vorbit despre contribuția inestimabilă, adusă de omagiată, la edificarea școlii naționale de filologie și traducere.

Șirul alocuțiunilor a continuat cu discursurile ținute dr. conf. univ. Ludmila Usatâi, decan al Facultății de Litere (USM), Claudia Vișan, șef responsabil al Biroului național al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF-Moldova), prof. emerit, dr. Mzago Dokhtourichvili (Universitatea de Stat ILIA, Tbilissi, Georgia), dr. conf. univ Tran Van Cong (Universitatea din Hanoi, Vietnam), Președintele A.F.E.L.S.H,  dr. hab., conf. univ. Sergiu Baciu, Secretar general al Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie și Cercetare (ANACEC),  dr. hab., conf. univ. Georgeta Stepanov, Președintele Consiliului știinţific al USM.

Ludmila Zbanț este o personalitate notorie în spațiul academic din Republica Moldova și de peste hotare, nume de referință în numeroase instituții de profil din Albania, Algeria, Armenia, Austria, Belgia, Canada, Elveția, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Kazahstan, Letonia, Liban, România, Rusia, Spania, Ucraina, Ungaria etc.

Published vineri, 15 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova, distinsă cu premiul Special al Forumului Inventatorilor Români la Expoziția Euroinvent 2026

Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026...

USM și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne consolidează cooperarea academică

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții...

Tinerii cercetători ai USM – premiați cu medalii de aur la ICE-USV 2026

Universitatea de Stat din Moldova a obținut rezultate remarcabile în cadrul Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret ICE-USV 2026, desfășurat la Suceava, România...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved