Studenții și profesorii francofoni de la USM au participat la o  întâlnire cu E.S. Graham PAUL, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, organizată de Biroul Național AUF Moldova.

Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată de către tinerii de la Filiera francofonă a Facultății de Drept, de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere, de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

În cadrul discuțiilor cu ambasadorul, studenții s-au arătat interesați de eventualele provocări ale profesiei de diplomat, de experiențele prin care trec diplomații în țări absolut necunoscute, de diseminarea motivată politic a dezinformării, ca fenomen nou, facilitat de progresul tehnic, care contribuie, la rândul său, la distribuirea conținuturilor manipulatoare, în context politic și social. Tinerii au mai abordat problema integrării Republica Moldova în Uniunea Europeană, fiind interesați de proiectele-cheie implementate de Ambasadă în țara noastră etc.

La rândul său, E.S. Graham PAUL s-a arătat încântat de competențele multilingvistice ale tinerilor din Republica Moldova, precum și de mentalitatea deschisă spre schimbare a acestora, de ideile lor inovatoare și creative. La fel, înaltul oficial a menționat nivelul performant de calificare a specialiștilor din țara noastră, recrutați de investitori în cadrul întreprinderilor cu capital francez din țară.

Scopul întrevederii a fost de a promova încrederea tinerilor în forțele proprii și scrutarea noilor deschideri spre internaționalizarea cadrului social și educativ din Republica Moldova.

Published joi, 21 aprilie 2022

Anunțuri și Comunicate

Concursul de Elocință, ediția a II-a, la Universitatea de Stat din Moldova: performanță academică și dialog francofon de excelență

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului de Elocință, un eveniment academic de anvergură organizat în format hibrid, reunind studenți...

USM a stabilit un nou parteneriat academic cu Amnesty International Moldova pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul drepturilor omului

Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației...

Studenții Universității de Stat din Moldova au reprezentat țara la prestigiosul concurs internațional Willem C. Vis Moot de la Viena

Echipa Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a participat la cea de-a 33-a ediție a concursului internațional de arbitraj comercial Willem C. Vis...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved