În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care este celebrat evenimentul este marcat de perioada uneia dintre cele mai provocatoare crize sociale și de sănătate la nivel mondial. Pandemia COVID-19 pune accentul pe importanța investițiilor în politici sociale care protejează persoanele și familiile cele mai vulnerabile. Familiile sunt cele care înfruntă criza, adăpostind membrii săi, oferind grijă copiilor și în perioada aflării în afara școlii și, în același timp, susținând membrii săi în realizarea continuă a responsabilităților de muncă.

La 15 mai 2020, în vederea celebrării Zilei Internaționale a Familiei, Platforma pentru Egalitate de Gen în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Gender-Centru a organizat un webinar cu tema „Concilierea vietii de familie cu cea profesională în contextul COVID-19”.

Scopul seminarului virtual este de a reitera importanța respectării egalității de gen în cadrul familiei și necesitatea susținerii politicilor de conciliere a vieții de familie cu cea profesională în contextul și post-COVID-19.

Webinarul a întrunit peste 50 de participanţi şi participante din mediul academic, societatea civilă şi instituţii publice.

Suntem conștienți că în perioada dificilă prin care trece Republica Moldova ca și alte țări ale lumii, familia are nevoie de susținere mai mult ca niciodată. Abordarea constructivă cu accent pe solidaritatea și parteneriatul în familie sunt extrem de importante.

Mai multe detalii găsiți, accesând această legătură:

egalitatedegen.md

 

Published joi, 21 mai 2020

Anunțuri și Comunicate

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved