Membrii Consiliului de Administrație s-au întrunit astăzi, 24 mai, în ședință. Principalul subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost dezvoltarea educației fizice și sportului în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, Vladimir GUȚU  a prezentat proiectul Regulamentului de funcționare a Complexului Sportiv Universitar, direcțiile strategice de dezvoltare a educației fizice în cadrul USM, Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a educației fizice pentru anii 2022-2026 și Curriculum universitar la disciplina „Educație fizică și sport”.

Astfel, Direcțiile strategice de dezvoltare a educației fizice în cadrul USM prevăd: diversificarea formelor organizaționale de educație fizică și sport, formarea continuă a cadrelor didactice, atragerea cadrelor didactice tinere, implicarea cadrelor didactice în proiecte naționale și internaționale și dezvoltarea și valorificarea optimă a infrastructurii sportive etc.

Aspectele inovative ale Curriculum universitar la disciplina „Educație fizică și sport” sunt: axarea pe competențe, asigurarea continuității, învățarea în bază de module și prin cercuri, diversificarea lecțiilor de educație fizică: lecție-secție și evaluarea cumulativă.

În cadrul ședinței, membrii Consiliului de Administrație au audiat și Raportul privind activitatea Centrului „Palatului Sportului” prezentat de directorul centrului Eduard SLOBODANIUC.

Published marți, 24 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Cercetătorii USM se întorc acasă cu un „bagaj” plin de recunoaștere internațională: 29 de distincții obținute la EUROINVENT, desfășurat la Iași!

Palmaresul universității cuprinde 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 12 medalii de bronz și 9 diplome de excelență. Premiile au fost obținute în cadrul...

Președinți și reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din UE, în dialog cu studenții USM

Președinții și reprezentanții Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei au vizitat, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved