Moldova-Institut Leipzig e.V. (MIL) în cooperare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Națională „Jurij Fedkowytsch” din Cernăuți şi Universitatea de Stat Ivane Javakhishvili Tbilisi (TSU) organizează o Școală de toamnă în Bautzen, Dresda şi Leipzig. Proiectul este susţinut financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (AA), în cadrul programului „Consolidarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului estic și în Rusia”.

Grupul țintă îl constituie cadrele didactice din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, care îşi propun de a contribui la consolidarea coeziunii sociale.

Şcoala de toamnă îşi propune drept scop de a oferi posibilitate participanților din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia să facă cunoştinţă cu modul în care poate funcționa activitatea unei minorități etnice – sorabii – și practicile eficiente pentru afirmarea acestei minorități naționale, care locuieşte compact în cadrul societăţii germane. Participanții vor avea, de asemenea, ocazia de a se informa cum este menținută și promovată limba sorabă în educație și în alte domenii.

În cadrul şcolii de toamnă sunt prevăzute referate, discuții, lucrul în grupe mici, vizite la instituții media, instituţii culturale, politice și educaționale ale minorității sorabe.

Doritorii de a se înscrie la Școala de toamnă pot depune dosarele până la data de 8 iulie 2022, la următoarea adresă electronică: moldova@uni-leipzig.de . Dosarul complet de aplicare (în limbile posibile: germană, engleză, rusă, română) va conține următoarele acte: CV-ul tabelar complet; Scrisoare de motivare (1 pagină); Copia diplomei universitare; Referințe privind competențele lingvistice.

Proiectul este susținut financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (AA). Organizatorii îşi asumă cheltuielile pentru activităţile planificate, training, cazare, masă şi cheltuielile de transport, inclusiv excursiile. Cheltuielile de călătorie vor fi rambursate la sosirea în Leipzig la costurile reale (pentru participanții din Ucraina și Moldova până la 325 EUR, iar pentru participanții din Georgia până la 450 EUR de persoană).

Published luni, 30 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova – vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova – una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

DRRM – deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved