Reprezentanții Filierei francofone a Facultății de Drept și a celor două departamente de profil ale Facultății de Litere: Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată și Departamentul de Lingvistică romanică și Comunicare interculturală au participat, în perioada 25 – 27 mai, la Forumul Formărilor și Angajabilității francofone. Obiectivul principal al evenimentului s-a axat pe promovarea francofoniei și motivarea tineretului studios în vederea integrării filierelor francofone pentru studii.

La deschiderea festivă a Forumului, au participat: ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, E.S. Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Graham Paul, consiliera președintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării, Valentina Chicu, responsabila Biroului național al Agenției Universitare a Francofoniei, Claudia Vișan și directorul Alianței franceze din Moldova, Emmanuel Skoulios.

Astfel, USM-iștii francofoni au avut un dialog constructiv cu tinerii intresați de continuarea studiilor la una dintre formările francofone incluse în oferta educațională a USM și au animat ateliere disciplinare în cadrul cărora au interacționat cu liceeni și au prezentat specificul formărilor francofone ale Universității :

  • Atelier – Filiera francofonă a Facultății de Drept : „Pourquoi le droit, pourquoi la Francophonie?”;
  • Atelier – Departamentul Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată : „Atelier de Traduction”;
  • Atelier – Departamentul Lingvistică romanică și Comunicare interculturală, coanimat cu Lectoratul de franceză din Republica Moldova : „Café francophone”.

La fel, studenții și profesorii USM au participat la numeroasele mese rotunde și ateliere, în cadrul cărora au împărtășit practici și experiențe francofone în materie de mobilități, formări, concursuri și, în același timp, au descoperit multiple oportunități de angajare pe care cunoașterea limbii franceze le deschide la nivel local, național și internațional.

Published marți, 31 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Conferința științifico-practică „Dezvoltarea continuă și ciclică a curriculumului educațional” organizată la Universitatea de Stat din Moldova

Pe 30 octombrie 2025, la Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat Conferința științifico-practică „Dezvoltarea continuă și ciclică a curriculumului educațional”, organizată de Centrul de Cercetări...

Participanții cursului de dezvoltare profesională „𝘔𝘦𝘵𝘰𝘥𝘦 𝘥𝘦 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘦𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘪̂𝘯 𝘴̗𝘵𝘪𝘪𝘯𝘵̗𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘰𝘭𝘪𝘵̗𝘪𝘤𝘦 𝘴̗𝘪 𝘢𝘥𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦” au primit diplomele de absolvire!

Cei 26 de participanți ai cursului de dezvoltare profesională „𝘔𝘦𝘵𝘰𝘥𝘦 𝘥𝘦 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘦𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘪̂𝘯 𝘴̗𝘵𝘪𝘪𝘯𝘵̗𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘰𝘭𝘪𝘵̗𝘪𝘤𝘦 𝘴̗𝘪 𝘢𝘥𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, în...

Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Universitatea din Bari Aldo Moro, Italia dezvoltă un program internațional de master în domeniul turismului gastronomic cu diplomă dublă

În cadrul Forumului Internațional al Turismului „Smart and Sustainable Tourism: Innovation, Investment, and International Cooperation”, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o întâlnire productivă, dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved