La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut loc înmânarea unui lot de ajutor umanitar din partea Asociației Studenților Vietnamezi, materializat sub forma a 3000 de măști pentru protecție respiratorie, 2000 de soluții dezinfectante și 1000 de pachete cu bomboane pentru degajarea căilor respiratorii.

Asociația a fost reprezentată de către Dna Osmochescu Nadejda, care a transmis în atenția întregii comunități academice, mesajul președintelui acesteia, absolventul anului 1980 – Quang Ngoc Bui: ,, Distanța uriașă dintre Vietnam și Republica Moldova nu poate împiedica existența sentimentului de grijă și nici amintirile legate de Alma Mater. Absolvenții vietnamezi ai Universității de Stat din Moldova vin cu un cadou modest în adresa comunității academice a acesteia în legătură cu situația pandemică generată de virusul COVID-19, acest gest reprezentând materializarea dragostei noastre, a recunoștinței și respectului față de iubiții profesori ai USM.”

Prorectorul pentru activitatea didactică, dr. hab., prof. univ. Otilia Dandara, a ținut să aprecieze acest gest de sprijin pentru corpul profesoral al Universității de Stat din Moldova, care astăzi este de neprețuit: ,, Această pandemie ne-a învățat multe lecții, pe care trebuie să le însușim, dar cel mai important ne-a demonstrat puterea și valoarea prieteniei dintre oameni și țări. Sincere mulțumiri pentru contribuția adusă de către Asociația Studenților Vietnamezi, care s-au format profesional la Universitatea de Stat din Moldova. Admirăm implicarea membrilor Asociației la organizarea mai multor evenimente din cadrul USM, inclusiv prin participarea la acestea.”

 În acest context, întreaga comunitate academică a Universității de Stat din Moldova își manifestă gratitudinea pentru atitudinea remarcabilă și considerația permanentă față de aceasta a Asociației Studenților Vietnamezi.

Published miercuri, 3 iunie 2020

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește vizita de evaluare externă internațională AQAS pentru programul de studii „Economie mondială și relații economice internaționale”

În perioada 12–14 octombrie 2026, Universitatea de Stat din Moldova (USM) găzduiește vizita unei comisii internaționale de experți din cadrul Agenției pentru Asigurarea Calității prin Acreditarea...

USM, invitată să se alăture rețelei de cooperare universitară în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M)

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanți ai Universității „Maria Curie-Skłodowska” din Lublin, Polonia, axată pe dezvoltarea...

USM și Academia de Studii Economice din București extind oportunitățile de mobilitate academică prin intermediul programului Erasmus+

Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice din București au încheiat un acord interinstituțional în cadrul programului Erasmus+, care le va permite USM-iștilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​