La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de către 259 de electori, membri ai Consiliilor facultăţilor USM şi reprezentanţi ai studenţilor din Senat.

Ca rezultat, din cei trei candidaţi, înscrişi în buletinele de vot, au fost alese două cadre didactice:

  • Cristina DOLGHI, conferenţiar universitar, doctor în economie, titulară a Departamentului Contabilitate şi Informatică Economică (214 voturi pro).
  • Mihaela VIDAICU, conferenţiar universitar, doctor în drept, titulară a Departamentului Drept Penal (180 voturi pro).

Preşedintele Senatului,                                         Otilia DANDARA,

prorector pentru activitatea didactică

Published joi, 11 iunie 2020

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a încheiat un Memorandum de cooperare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, România, au semnat un Memorandum de cooperare care stabilește cadrul oficial...

Școala de Administrație Publică a USM, participantă la conferința internațională dedicată evoluției și reformei administrației publice în contextul integrării europene

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, a participat la Conferința științifico-practică „Administrația publică în Ucraina: experiență istorică și perspective de dezvoltare”...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Agrară din Kiev a Academiei Naționale de Științe Agronomice din Ucraina trasează direcțiile prioritare pentru proiecte comune

Managerii Universității de Stat din Moldova s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții Universității Agrare din Kiev a Academiei Naționale de Științe Agronomice din Ucraina, în contextul valorificării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved