Revedere cu emoții la USM. 28 de absolveți ai Facultății de Istorie, USM, au marcat 50 de ani de la admitere și 45 de ani de la finalizarea studiilor printr-o ceremonie desfășurată în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Printre Cei 28 de absolvenți, se regăsesc pedagogi, directori de colegii și școli, primari, șefi de direcții raionale, șefi de catedre, doctori în științe, precum și ex-ambasadori.

La eveniment a participat rectorul USM, conf. univ., dr. Igor Șarov, decanul Facultății de Istorie și Filosofie, conf. univ., dr Sergiu Matveev precum și dr.hab., prof.univ. Pavel Cocîrlă.

Rectorul Igor Șarov a menționat că scopul unor asemenea întruniri este de a consolida relațiile dintre absolvenți și universitate, crescând astfel gradul de implicare al acestora în activitățile desfășurate de USM.

Absolvenții au vizitat sediul Facultății de istorie în anii 1972-1977 (blocul II al USM), actualmente sediul Facultății de Drept, precum și fosta sală a Consiliului Ştiințific al USM.

De asemenea, absolvenții anului 1977 au participat la o o slujbă săvârșită la Biserica USM „Întâmpinarea Domnului”.

Published luni, 6 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

55 de absolvenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au pășit spre un nou capitol al vieții

Emoții, recunoștință și bucurie au marcat ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat...

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

USM continuă consolidarea transferul tehnologic către economia Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează rolul în promovarea cercetării applicative și transferului tehnologic prin obținerea finanțării pentru 4  proiecte de transfer tehnologic, declarate câștigătoare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved