Studenții de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată a Facultății de Litere a USM au participat recent la cursuri de formare francofonă în domeniul educației mediatice și informaționale « Éducation aux médias et à l’information (EMI) », destinată tinerilor francofoni din universitățile membre AUF din Republica Moldova.

Formatorii internaționali, Laurent Couderc și Aneta Gonța, au animat, timp de două zile, 12 sesiuni captivante, focusate pe noțiunile și elementele cheie ale EMI.

In cadrul sesiunilor au fost abordate subiecte precum: evaluarea critică a mediului informațional, analiza anumitor reacții umane la informație și tehnologie, conștientizarea relației dintre cantitatea și calitatea timpului destinat rețelelor de socializare, dezvoltarea gândirii și atitudinii critice în contextul EMI, dar și în cel al unei societăți democratice.

Partenerii evenimentului: Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Consiliul Audiovizualului din Moldova, Media Regard din București, Biroul Național AUF Moldova și UTM.

Published marți, 14 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved