Universitatea de Stat din Moldova și Agenția de Stat „Moldsilva” au semnat un Acord de colaborare, scopul căruia este consolidarea parteneriatului dintre cele două instituții și resetarea relațiilor dintre actorii implicați în domeniile de interes comun.

Totodată, în contextul marcării Zilei mondiale a mediului, la 14 iunie 2022, Universitatea de Stat din Moldova, în incinta centrului MEDIACOR, a găzduit o masă rotundă privind valorificarea ariilor naturale protejate din Republica Moldova, cu suportul US Forest Service International Programs din SUA.

La eveniment au participat Rodica-Iordanca IORDANOV, secretar de stat la Ministerul Mediului, Dorin POVERJUC, director interimar, Agenția ,,Moldsilva”, Laura GELLER, ataşat agricol la Foreign Agricultural Service, USDA din SUA, cercetători, profesori, funcționari publici, studenți din Republica Moldova și SUA.

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) Igor ŞAROV, conf. univ. dr., a remarcat importanța colaborării cu entitățile statului în realizarea unor activități cu impact educațional și social, îndemnând audiența „să credem în ceea ce dorim să facem”.

Vorbitorii din SUA, inclusiv de la Forest Service International Programs, și-au manifestat deschiderea în constituirea unui parteneriat durabil între instituțiile abilitate din cele două țări.

Savanții Natalia CIUBUC dr. la USM și Gheorghe MANIC, dr. hab. la Rezervația Naturală „Codrii” au abordat tema „Ariile naturale protejate din Republica Moldova: potențial, valorificare, probleme, perspective; studiu de caz – Rezervația Naturală „Codrii”.

Un alt moment relevant a fost prezentarea conceptului de revitalizare a Laboratorului Metrologia Mediului Ambiant și Astronomie al USM (comuna Lozova, rn. Strășeni, Rezervația „Codrii”) și de creare a unui centru multifuncțional de cunoaștere a naturii, la care și-au adus aportul Elena SCOBIOALA, coordonator de proiecte în Moldova al US Forest Service International Programs, Andrei VATAMANIUC, arhitect, Maria HĂMURARU și Vitalie SOCHIRCĂ, decani la USM, Petru LOZOVANU, dr. la USM, facultatea de Fizică și Inginerie, un grup de profesori și studenți de la facultățile de Științe economice și de Biologie și Pedologie de la USM.

Published miercuri, 15 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Rezultatele intermediare ale sesiunii de bază sunt deja disponibile!

Acum ai de făcut: 1. Găsește-te în listă: https://admitere.usm.md/?page_id=126&lang=en 2. Pregătește actele în original: https://admitere.usm.md/?page_id=864&lang=en 3. Vino în perioada 08-12 august la USM, pe str. Alexei...

Noi direcții de colaborare în cercetarea economică, dezvoltate la Universitatea de Stat din Moldova

Dezvoltarea oportunităților de cooperare academică pe dimensiunea cercetării economice a fost subiectul central de discuție în cadrul întrevederii prorectorului USM, Igor Șarov, cu profesori ai unor...

Transferul tehnologic dă roade: Primele rezultate în regenerarea cernoziomurilor sunt vizibile 

Universitatea de Stat din Moldova implementează cu succes proiectul de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved