Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ. dr. Igor ȘAROV, a avut o întrevedere cu reprezentanții Facultății de Filosofie a Universității din București, conf. univ. dr. Cristian IFTODE, director al Departamentului de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei, și lector univ. dr. Laurențiu GHEORGHE, însoțiți de reprezentanții Facultății de Istorie și Filosofie a USM, conf. univ. dr. Dumitru DODUL, director al Departamentului de Filosofie și Antropologie și lector univ. Alexandru LUPUȘOR.

În cadrul discuției, au fost abordate oportunitățile proiectelor de colaborare care sunt în desfășurare și care urmează a fi demarate. O atenție specială a fost acordată măsurilor de consolidare și lărgire a spectrului de activități în cadrul programului de master cu diplomă dublă: Istoria și circulația ideilor filosofice (Universitatea din București) și Filosofii contemporane (Universitatea de Stat din Moldova)

Participanții la discuții au subliniat importanța transferului de experiență și bune practici în instruirea specialiștilor în domeniul filosofiei și oportunitatea participării și dezvoltării în comun a proiectelor, desfășurate la nivelul Uniunii Europene. Totodată, au fost identificate aspecte ale cooperării care, transpuse în obiective și acțiuni concrete, vor putea contribui la implementarea agendei comune.

Rectorul USM, conf. univ. dr. Igor ȘAROV și-a exprimat convingerea că această colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București va avea un impact semnificativ și de durată, iar activitățile desfășurate în cadrul acesteia vor contribui, în mod decisiv, la dezvoltarea învățământului și cercetării filosofice din Republica Moldova, indispensabile unei universități moderne care-și înțelege și asumă misiunea social-umană.

Published luni, 20 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și-a depășit propriul record: peste 5.500 de candidați în doar două zile de admitere

USM înregistrează un rezultat remarcabil în cadrul campaniei de admitere 2026. În doar două zile de la lansarea procesului de admitere, peste 5.500 de candidați au...

Cooperarea academică dintre USM și universitățile din Japonia, discutată în cadrul întrevederii rectorului USM cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Kazuyuki Takeuchi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova...

Delegație din Málaga TechPark și Consulatul Onorific al Republicii Moldova din Málaga, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere ieri, 27 iulie, cu E.S. Eugen Revenco, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved