Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV a avut o întrevedere cu reprezentanții Universității din Varșovia. Întâlnirea a fost prilejuită de semnarea unui acord de colaborare dintre Facultatea de Drept a USM și Universitatea din Varșovia. Acordul este orientat spre dezvoltarea parteneriatului de cooperare științifică și didactică între cele două entități și desfășurarea activităților legate de instituționalizarea la Facultatea de Drept a activităților de familiarizare a studenților și a profesorilor din Republica Moldova cu Dreptul polonez.

Semnatarii acordului urmăresc consolidarea cooperării academice și acordarea sprijinului reciproc și expertiză în organizarea evenimentelor științifice, în evaluarea lucrărilor științifice, în prezentarea de lecții publice, precum și în organizarea de mobilități pentru studenți și profesori.

În contextul Acordului semnat a fost inițiată crearea unei școli de Drept polonez, susținută de Ministerul Științei și Învățământului Superior al Poloniei, la care s-au înscris 23 de doritori, care urmează să beneficieze de instruiri oferite de cadrele didactice calificate a Universității din Varșovia, în aulele Universității de Stat din Moldova.

Published marți, 21 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, parte a unei experiențe academice internaționale în cadrul Erasmus+ BIP Global Citizenship in Multicultural Academic Settings

Patru studente ale Universității de Stat din Moldova au participat, în luna mai, la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Global Citizenship in Multicultural Academic Settings”...

Universitatea de Stat din Moldova – prezentă la Forumul cercetătorilor 2026

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European...

Cercetători și doctoranzi ai USM – interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved