Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV și Facultatea de Științe Economice, reprezentată de decanul acesteia, Maria HĂMURARU și șefii Departamentului Contabilitate și informatică economică, Maria COJOCARU și al Departamentului Finanțe și bănci, Andrei MULIC, au participat astăzi, 21 iunie, la evenimentul de închidere a celei de-a treia ediții a programului „Zoom in banking │Stagii de practică cu remunerare ediția 3.0/ 2021-2022” organizat de Victoriabank, care pentru USM este o premieră. Evenimentul, organizat de B.C. Victoriabank, în colaborare cu European Business Association Moldova (EBA) s-a desfășurat în incinta Artcor.

Obiectivul primordial al programului este consolidarea abilităților practice în cadrul activității bancare atât în rândul studenților, cât și a personalului academic, prin implicarea practicienilor din domeniul bancar și a experților internaționali.

La această ediție a programului „Zoom in banking │Stagii de practică cu remunerare ediția 3.0/ 2021-2022” organizat de Victoriabank au participat 14 de studenți ai Universității de Stat din Moldova.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a adresat un mesaj de felicitare organizatorilor pentru buna implementare a proiectului, subliniind faptul că acest program contribuie la racordarea traseului de formare profesională la necesitățile mediului de afaceri din sectorul bancar al Republicii Moldova.

Published marți, 21 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua, a susținut o conferință publică dedicată studenților USM

La Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 26 martie, o conferință publică susținută...

Expertiza USM, valorificată în cadrul atelierului „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat la atelierul de lucru „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, care...

Universitatea de Stat din Moldova – tot mai aproape de elevi și de alegerile lor de viitor!

Orientarea și informarea elevilor reprezintă o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, care se implică constant în activități menite să faciliteze alegerea unui parcurs educațional...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved