Academicianul, Profesorul Universității de Stat din Moldova Maria DUCA a primit Premiul Pustovoit – cea mai mare distincție de onoare acordată de Asociația Internațională pentru Floarea-soarelui persoanelor care au stimulat dezvoltarea culturii de floarea-soarelui și au îmbogățit literatura de specialitate, aducând contribuții remarcabile în cercetarea teoretică sau aplicată din domeniul geneticii, ameliorării, fiziologiei, chimiei, fitopatologiei, entomologiei, tehnologiei uleiului etc.

Decizia privind acordarea acestei distincții a fost luată de către Executivul Asociației Internaționale de Floarea Soarelui la Versailles, Franța, la 23 octombrie 1979, iar în iunie 1980 la cea de a IX-a Conferință Internațională de Floarea Soarelui care a avut loc în Spania, acest premiu a fost acordat pentru prima oară. Pe parcursul a 40 de ani de acest premiu s-au învrednicit 40 de cercetători SUA (8), Franța (6),  Federația Rusă (5),  Argentina (4), România (3), Canada (3), Italia (2), Serbia (2), Spania (2), Australia (1), Bulgaria (1), Cehia (1), Ucraina (1), Ungaria (1).

La cea de a XX-a Conferință Internațională de Floarea-Soarelui, care a avut loc în perioada 19-24 iunie 2022, în Novi Sad, Serbia de acest premiu s-au învrednicit alți 4 cercetători din domeniul florii-soarelui printre care acad. Maria Duca (Republica Moldova),  Prof. Yacin Kaya (Turcia), Prof. Leonardo Velasco (Spania), Prof. Steven Mașirevici (Serbia).

La Asambleea Generală a membrilor Asociației, care a avut loc pe parcursul conferinței prof. Maria Duca a fost aleasă membru al Executivului Asociației al doilea termen pentru următorii patru ani.

Published luni, 27 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Promoția 2026 a Facultății de Matematică și Informatică USM – generația care transformă viitorul în realitate

Viitorul se scrie în limbajul inovației, iar absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova sunt pregătiți să îl...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved