Și în acest an Universitatea de Stat din Moldova, vine cu programe de motivare pentru cei care la Admiterea 2022 vor dori să aleagă unul dintre cele peste 60 de programe de formare profesională. Prin decizia senatului, comunitatea academică a USM, și-a arătat disponibilitatea de a susține candidații la admitere cu rezultate bune și foarte bune să-și realizeze visul și să devină un bun specialist.

Astfel, începând cu noul an de studii, Universitatea de Stat din Moldova va acorda Burse de excelență de 2500 lei și cazare gratuită în cămin, pentru premianții olimpiadelor internaționale; de 2000 de lei și cazare gratuită în cămin, pentru premianții concursurilor prestigioase internaționale și de 1500 lei și cazare gratuită în cămin pentru premianții olimpiadelor naționale.

Candidații la admitere, care nu vor reuși să ia un loc la buget la specialitatea pentru care optează, vor fi susținuți de către universitate prin burse nominale.

USM propune programul „Pedagogul Viitorului” pentru cei care au decis să aleagă o specialitate pedagogică. Participanții la program pe lângă facilitățile oferite de către stat (burse mai mari cu 20% decât la alte specialități, facilități de angajare cu statut de tânăr specialist), vor primi din partea universității burse nominale și cazare gratuită în cămin.

Cei care vor deveni parte a acestor programe, vor putea beneficia de aceste facilități pe parcursul anilor de studii, dacă vor demonstra implicare activă în viața universității și succese academice.

USM încurajează tinerii pentru o carieră academică.

Published miercuri, 29 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved