Studenta Edelmira BUGA de la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată (specialitatea Limba franceză și engleză), a fost desemnată câștigătoarea bursei Federației Valonia-Bruxelles, prin intermediul Delegației Generale Valonia-Bruxelles din România. Studenta va beneficia, din contul Federației, de o formare de trei săptămâni (15 iulie – 5 august 2022), în domeniul limbii și civilizației franceze, organizată de asociație.

Delegația Generală Valonia-Bruxelles în România este reprezentanța Federației Valonia-Bruxelles, Valonia și a Comisiei Comunitare Franceze a Regiunii Bruxelles-Capitale (COCOF) pentru următoarele țări din Europa Centrală și de Est : România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Croația. Autoritățile politice ale Federației Valonia-Bruxelles își demonstrează astfel interesul pentru această regiune a Europei, o adevărată răscruce între Europa Centrală și de Est și Europa de Sud-Est.

În cadrul acordurilor semnate cu 70 de țări și regiuni, dar și prin poziția adoptată în cadrul forurilor internaționale, misiunea WBI este de a spori impactul, influența și notorietatea regiunii Valonia-Bruxelles și a actorilor acesteia (creatori, artiști, antreprenori, studenți, instituții de învățământ superior, cercetători etc.) în străinătate.

Adresăm mulțumirile de rigoare Reprezentantului Delegației Generale Valonia-Bruxelles din București, David ROYAUX, Prof. Sanda-Maria ARDELEANU, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România și Prof. Ludmila Zbanț, Facultatea de Litere, USM.

Published joi, 30 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved