Ca rezultat al evaluărilor cu referire la necesitățile mediului profesional și a consultărilor cu angajatorii din domeniul juridic a fost identificată necesitatea fortificării materiilor care ar veni să formeze competențe ce se referă la cercetarea, analiza, scrierea și argumentarea juridică.

Parcursul etapelor de consultare a finalizat cu includerea în cadrul planului de studii a unei discipline noi – Aspecte fundamentale ale cercetării, scrierii și argumentării juridice. Pentru a elabora cadrul tematic și obiectivele cursului au fost organizate runde de discuții și cu reprezentanți ai universităților din țară în care are loc pregătirea profesională a juriștilor și s-a optat pentru împărtășirea experiențelor existente la nivel internațional. La etapă actuală în această perspectivă din cadrul Facultății de Drept a USM sunt implicate în vederea pregătirii cursului două departamente: Departamentul Drept Public și Departamentul Drept Procedural.

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2022 are loc instruirea formatorilor care vor preda începând cu septembrie 2022 disciplina Aspecte fundamentale ale cercetării, scrierii și argumentării juridice. Această instruire, facilitată de experții internaționali Prof. Jennifer Franklin, profesor de scrierea juridică la William & Mary Law School, Judecătoarea Mel Flanagan (ret.), precum și echipa National Center for State Courts, va ajuta profesorii din Republica Moldova pentru a se pregăti de predarea cursului de cercetare, scriere și argumentare juridică. O sesiune de instruire similară va avea loc în luna decembrie 2022.

Instruirea se desfășoară in cadrul Proiectului „Consolidarea Cercetării, Scrierii și Argumentării Juridice în Republica Moldova” implementat de National Center for State Courts (NCSC). Proiectul este finanțat de Biroul Justiție Penală și Aplicarea Legii al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (SUA).

Published joi, 30 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Invitație: Conferința științifică „Modernizarea guvernării din Republica Moldova: aspecte teoretico-aplicative”

Comunitatea academică, cercetătorii, funcționarii publici, studenții și toți cei interesați de procesele de transformare și modernizare a sectorului public sunt invitați să participe la evenimentul științific...

Activități de cercetare și cooperare științifică desfășurate în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

În perioada 14–15 mai 2026, în cadrul proiectului internațional „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), dl dr. Sergiu Dobrojan și...

Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice discutate la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova desfășoară, în perioada 18-21 mai, cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”. Programul de instruire este destinat personalului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved