O nouă generație de absolvenți, Promoția 2022, ai Facultății Psihologie şi Ştiințe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială (PSESAS), sunt pregătiți să devină specialiști în domeniile studiate.

Cei 235 de absolvenți au primit astăzi, diplomele de Licență și Master.

La ceremonia de înmânare au fost prezenți rectorul USM, Igor Șarov, prim-prorectorul Otilia Dandara, decanul PSESAS, Vladimir Guțu, cadrele didactice și familiile absolvenților.

Astfel, 117 studenți au absolvit ciclul I Licență la specialitățile Psihologie, Psihopedagogie, Sociologie, Asistență Socială.

118 absolvenți au finisat ciclul II Master la programele Psihologie clinică, Psihologia muncii și organizațională, Psihologie judiciară, Formarea formatorilor, Managementul Educațional, Consiliere pentru probleme de familie, Managementul serviciilor sociale, Sondaje de opinie, marketing și publicitate.

Rectorul USM i-a felicitat pe absolvenți, urându-le succes în carierele pe care urmează să le înceapă, să continuie să își consolideze cunoștințele și să se autodezvolte pentru a deveni specialiști de top pe piața muncii.

La rândul lor, proaspeții absolvenți, au ținut să mulțumească cadrelor didactice pentru răbdarea și dăruirea cu care i-au instruit și au promis că se vor mândri cu titlurile de absolvenți USM.

Published joi, 30 iunie 2022

Anunțuri și Comunicate

Anunț: Prelegere publică susținută de către Linda Kapustova Helbichova Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad

Joi, 21 mai, Universitatea de Stat din Moldova va găzdui prelegerea publica susținută de către Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad. Evenimentul va...

Apel: Conferința Științifică Internațională „Integrarea prin Cercetare și Inovare”

Universitatea de Stat din Moldova invită întreaga comunitate la Conferința Științifică Internațională „Integration through Research and Innovation (IRI)”, dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și...

Invitație: Conferința științifică „Modernizarea guvernării din Republica Moldova: aspecte teoretico-aplicative”

Comunitatea academică, cercetătorii, funcționarii publici, studenții și toți cei interesați de procesele de transformare și modernizare a sectorului public sunt invitați să participe la evenimentul științific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved