Timp de o săptămână peste 70 de copii ai angajaților Universității de Stat din Moldova au participat la Tabăra Bucuriei, în cadrul căreia au studiat limba engleză, au desenat, sculptat, efectuat ore de chitară, jocuri distractive și excursii interactive.

Împreună cu șapte profesori și tot atâția voluntari copiii au vizitat Grădina Zoologică, muzeele din preajma USM, au efectuat o călătorie cu troleibuzul prin centrul istoric al capitalei și au participat la o activitate demonstrativă a pompierilor cu mașina specializată anti-incendii.

Tabăra s-a încheiat cu un impresionat spectacol pregătit de copii și o expoziție a lucrărilor realizate în cadrul activităților desfășurate în perioada 27 iunie-1 iulie.

La eveniment au participat prim-prorectorul USM, Otilia DANDARA, prorectorul Aurelia HANGANU și părintele Octavian MOȘIN, care au înmânat copiilor, profesorilor și voluntarilor diplome de participare.

Menționăm că deja mai bine de un deceniu Tabăra Bucurie este organizată de Biserica „Întâmpinarea Domnului”. Ediția din acest an a fost susținută de administrația USM și Comitetului sindical al angajaților USM.

Published vineri, 1 iulie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM și UNHCR au semnat Memorandumul de Înțelegere privind implementarea în spațiul academic a Catedrei „Sérgio Vieira de Mello”

Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) au semnat un Memorandum de Înțelegere care consolidează colaborarea dintre...

Echipamente de laborator – Sterilizator și Hotă chimică

Furnizarea echipamentelor de laborator (Sterilizator și Hotă chimică) pentru necesitățile Universității de Stat din Moldova în cadrul proiectului Interreg NEXT România–Republica Moldova ROMD00586 10 Dec 2025...

Ziua Internațională a Drepturilor Omului – marcată prin Conferința științifică studențească cu tema „Respectarea drepturilor omului: aspirație a statului de drept și criteriu de integrare europeană”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, marcată astăzi, 10 decembrie, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved