Colectivul profesoral și studențesc al Facultății de Biologie și Pedologie a USM continuă activitățile comune cu Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în spiritul bunelor tradiții de colaborare. În perioada 4 – 6 iulie 2022 studenții de la specialitatea „Geografie”, învățământ de licență, ghidați de profesorii Vitalie SOCHIRCĂ, dr., conf. univ., decanul facultății și Marcel REVENCO, lector univ., au participat la activități pe teren, în cadrul practicii complexe la Geografie, care s-au desfășurat la Stația Hidrologică Bălți și la Postul hidrometric Cubolta.

Obiectivele practicii s-au axat pe conceptul aplicării cunoștințelor teoretice în acțiuni practice, cu instruiri în domeniu oferite în condiții de teren de către responsabilii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat: Dinu PREPELIȚĂ – șef al Direcției monitoring hidrologic și Sergiu ROȘCA – șef al Stației hidrologice Bălți, ambii absolvenți ai specialității „Geografie”.

Studenții au fost familiarizați cu procedurile de colectare și transmitere a datelor hidrometeorologice, de lucru cu echipamentele și documentația de specialitate, etc. Participanții la activități s-au implicat în lucrări de salubrizare și curățare a albiei râului Cubolta, de înlăturare a vegetației acvatice din proximitatea postului hidrometric. De rând cu formarea unor competențe de cunoaștere și aplicare, studenții și-au dezvoltat și competențe de educație pentru mediu (ecologică), de protecție a naturii, demonstrând responsabilitate și spirit civic pentru dezvoltarea sustenabilă a mediului.

Published miercuri, 6 iulie 2022

Anunțuri și Comunicate

Perspective de colaborare între USM și Universitatea Națională de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina

Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut astăzi o întrevedere cu prorectorul Universității Naționale de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina, Mykhailo Podoliak, în...

USM prezentă la „Study in Europe – EU Policy Event Moldova 2026”

Membrii Departamentului Managementul Calității din cadrul Universității de Stat din Moldova au participat luni, 04 mai, la evenimentul „Study in Europe – EU Policy Event Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova consolidează cooperarea academică internațională cu Universitatea din Granada

Rectorul Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, 06 mai, o întrevedere cu o delegație a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved