Pentru viitorii specialiști în drept și jurisprudență, formați la Facultatea de Drept a USM, începe o nouă treaptă a vieții. 344 de absolvenți au primit diplomele de absolvire a programelor de Licență și Master.

La ceremonia solemnă au participat rectorul USM, Igor Șarov, decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînza, prodecana Facultății de Drept, Stela Botnaru, precum și profesorii: Elena Aramă, Alexandru Arsene, Boris Negru, și Nicolae Osmochescu. Nelipsiți de la eveniment au fost și membrii familiilor absolvenților.

Rectorul Igor Șarov i-a felicitat pe absolvenți, subliniind că fiecare absolvent al USM este o mândrie pentru instituție, așa cum de-a lungul timpului, absolvenții USM au ajuns personalități notorii în cele mai importante domenii ale pieții muncii, inclusiv în drept.

Decanul facultății, Sergiu Brînză i-a îndemnat pe absolvenți să fie perseverenți, fermi în luarea deciziilor, insistenți în fața provocărilor și cu deplină încredere în forțele proprii.

Astfel, dintre cei 344 de absolvenți, 289 au primit diploma de licență, cu studii la zi și frecvența redusă, la specialitatea Drept, iar 55 de masteranzi, la studii de Master pentru programele: Drept penal; Drept fiscal și activitate vamală; Dreptul relațiilor de muncă și comerciale în afaceri; Drepturile omului.

Published joi, 7 iulie 2022

Anunțuri și Comunicate

Ora Rectorului: studenții USM în dialog cu administrația universitară

Studenții Universității de Stat din Moldova, reprezentanți ai Autoguvernării Studenților USM, au discutat astăzi cu conducerea universității subiecte de interes comun, în cadrul ședinței Ora Rectorului...

Reprezentanții Universității de Vest din Timișoara – vizită de lucru la Universitatea de Stat din Moldova

Începem săptămâna cu ședințe productive! Conducerea Universității de Stat din Moldova a avut astăzi, 22 decembrie, o întâlnire cu managerii Universității de Vest din Timișoara, privind...

Activitatea de cercetare a Universității de Stat din Moldova, recunoscută la nivel național

Activitatea de cercetare desfășurată în cadrul Universității de Stat din Moldova a fost recunoscută la Gala Cercetătorilor 2025, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, prin aprecierea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved