Înmânarea diplomelor de absolvire este un eveniment special pentru toți studenții care au muncit, cu sârguință, în anii de studii pentru a dobândi competențele profesionale necesare inserției eficiente pe piața muncii.

O asemenea zi specială a fost și pentru Promoția anului 2022 formată din cei 667 de absolvenți ai Facultății de Științe Economice a USM, cărora le-au fost înmânate diplomele de studii, în cadrul unei ceremonii solemne.

Prezentă la eveniment, prim-prorectorul USM, Otilia Dandara a adresat un mesaj de felicitare absolvenților, îndemnându-i să contribuie la dezvoltarea economică a țării, iar cunoștințele acumulate să le transforme în experiențe și practici de succes, pe care să le valorifice continuu.

Decanul Facultății de Științe Economice, Maria Hămuraru a reiterat importanța aplicării cunoștințelor teoretice în practică prin valorificarea oportunităților zilnice întru realizarea unui vis frumos la finalul căruia fiecare să fie mândru și să-ți poată aplauda performanțele.

La manifestare au participat și reprezentanții mediului de afaceri. Natalia Zlatina, specialist internațional în domeniul Contabilității le-a spus absolvenților că diplomele de studii prima sau o nouă treaptă pe scara carierei în contabilitate și audit, care îi poate conduce spre succes, prosperitate, independență financiară și bunăstare.

Reprezentanții Moldinconbank, Oxana Lavuschina, director Departament Resurse Umane și Dezvoltare Organizațională și Cristina Mistreanu, manager Comunicare și dezvoltare organizațională, la fel au felicitat absolvenții, îndemnându-i să nu renunțe niciodată la un vis doar din cauza timpului necesar pentru realizarea acestuia.

Published vineri, 8 iulie 2022

Anunțuri și Comunicate

USM organizează ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava, cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 7–9 mai 2026, ediția a II-a a Conferințelor Chișinău–Suceava cu genericul „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate”...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în științe juridice cu tema: Urmărirea penală...

Prima promoție a programului de microcalificare „Masaj clasic și remodelare corporală” a absolvit cu succes cursurile organizate de Universitatea de Stat din Moldova

Institutul de Educație Fizică și Sport al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 06 mai, festivitatea de înmânare a certificatelor de absolvire pentru participanții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved