În contextul implementării Hotărârii de Guvern cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării din 13 iulie 2022, astăzi, 20 iulie, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor ȘAROV, prim-prorectorul USM,Otilia DANDARA, și prorectorul pentru digitalizare a USM,Sergiu CORLAT au avut o întâlnire cu membrii colectivului Academiei de Administrare Publică (AAP).

În adresarea sa către colectivul AAP, rectorul USM, Igor ȘAROV, a accentuat că reformarea instituțiilor de învățământ superior și a procesului de cercetare este necesară și este dictată de mai mulți factori, printre care, reducerea drastică a numărului de studenți în Republica Moldova.

Totodată, Igor ȘAROV a apreciat potențialul instituțional și științifico-didactic al Academiei de Administrare Publică, care pe parcursul anilor a devenit o instituție-simbol al statului, dedicată misiunii de formare și dezvoltare profesională a specialiștilor din și pentru sistemul administrativ din Republica Moldova.

Păstrarea memoriei instituționale, menținerea și dezvoltarea resurselor umane, dezvoltarea direcțiilor consacrate de activitate ale AAP, dar și a altor direcții de activitate – reprezintă prioritățile managementului superior al USM, a mai subliniat Igor ȘAROV. În acest sens, sarcina imediată a tuturor ține de organizarea și demararea procesului de admitere la programele de studii și integrarea activităților de gestiune și control al procesului educațional.

Rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, a informat că în conformitate cu hotărârea respectivă a Guvernului, Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin fuziunea (absorbția) mai multor instituții publice, inclusiv a AAP și întâlnirea de astăzi se înscrie în procesul de organizare a activităților educaționale în noile condiții de activitate.

AAP, în coordonare cu USM, va desfășura admiterea la 5 programe de master: Administrație Publică, Relații Internaționale, Management, Drept Public și Anticorupție.

Published miercuri, 20 iulie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova – gazda unei Lecturi Scenice desfășurată în cadrul Săptămânii Limbii Italiene în Lume

Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda unei Lecturi Scenice dedicate marilor voci ale literaturii și culturii italiene, manifestare organizată în cadrul celei de-a XXVI-a...

Peste 150 de angajați și foști angajați ai USM au celebrat 80 de ani de la fondarea Universității

Peste 150 de veterani și angajați ai serviciilor auxiliare din cadrul Universității de Stat din Moldova, au participat astăzi, 20 octombrie la  evenimentul aniversar desfășurat în...

A fost lansată cea de-a III-a ediție a Programului de microcalificare „Managementul Patrimoniului Cultural Mobil”, găzduită de USM

Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul de lansare a Programului de calificare parțială (microcalificare) „Managementul Patrimoniului Cultural Mobil” (MPCM). Inițiativa...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​