Rectorul USM, Igor Șarov a avut astăzi, 29 iulie, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Gudsi Dursun oglu Osmanov.

Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea cooperării dintre Universitatea de Stat din Moldova și universitățile din Azerbaidjan și anume prin dinamizarea mobilităților academice pe ambele sensuri, dar și a organizării de evenimente culturale pentru studenții din cele două state.

Oficialii au subliniat și importanța schimbului de experiență academică și de cercetare pentru cadrele universitare.

E.S. Gudsi Dursun oglu Osmanov l-a invitat pe rectorul USM să întreprindă o vizită la Universitatea din Baku.

La final, oficialii au convenit asupra continuării discuțiilor în vederea stabilirii unor eventuale proiecte de colaborare pe dimeniunea învățământului superior.

Published vineri, 29 iulie 2022

Anunțuri și Comunicate

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Promoția 2026 a Facultății de Matematică și Informatică USM – generația care transformă viitorul în realitate

Viitorul se scrie în limbajul inovației, iar absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova sunt pregătiți să îl...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved