Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) susține financiar dezvoltarea domeniului cercetării în cadrul Universității de Stat din Moldova (USM). Astăzi, 31 august, rectorul USM, Igor ȘAROV și secretarul de stat al DRRM, Adrian DUPU au semnat contractele de finanțare nerambursabilă pentru editarea dicționarului explicativ al limbii române actuale și elaborarea și redactarea publicației „Revista de Istorie a Moldovei”.

Proiectul „Editarea dicționarului explicativ al limbii române actuale” va fi implementat de către Universitatea de Stat din Moldova.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a mulțumit Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova pentru suportul financiar acordat Universității de Stat din Moldova. „Deja pentru al doilea an consecutiv, de Ziua Limbii Române parteneriatul dintre DRRM și USM este consolidat prin semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă pentru implementarea unor proiecte importante pentru comunitatea universitară. Exprim gratitudine Guvernului României și poporului român pentru suportul acordat Republicii Moldova”.

Cu suportul DRRM, în anul 2021 a fost renovat și dotat cu echipamentul necesar Laboratorul de televiziune al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, creat Centrul de Informare a României „Gheorghe Brătianu” și organizat Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, iar în 2022 sunt în proces de implementare crearea Centrului de studii filologice „Eugen Coșeriu”, renovarea și amenajarea unei săli de Newsroom, dotarea cu mobilier și echipament a Aulei Regina Maria și organizarea Conferinței științifice internaționale Latinitate, Romanitate, Românitate, ediția a VI-a.

Published miercuri, 31 august 2022

Anunțuri și Comunicate

Studenții Filierei Francofone, în dezbateri despre viitorul avocaturii și inteligența artificială

În contextul Zilei Avocatului, studenții Filierei Francofone din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova au participat la o masă rotundă interactivă, concepută...

ANUNȚ

Ca urmare a intervenirii vacanței funcției de membru al Senatului USM la două structuri de suport și în temeiul pct. 33–39 din Regulamentul Senatului Universității de...

Școala de Administrație Publică a USM, prezentă la Conferința Științifică Internațională „Lecturile Municipale Anton Kohanovschi” din Ucraina

Instituția noastră contribuie activ la promovarea dialogului academic regional privind modernizarea administrației publice. În acest sens, directorul adjunct al Școlii de Administrație Publică a USM, Aurelia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved