Cea de a III-a ediție a programului de formare profesională Management și Leadership, destinat managerilor universitari, va fi lansată la 21 septembrie 2022. Programul a fost elaborat în cadrul proiectului MHELM – „Leadership și Management în Învățământul Superior din Republica Moldova / Moldova Higher Education Leadership and Management, numărul de referință: 609656-EPP-1-2019-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, finanțat de către Uniunea Europeană.

Instruirile în cadrul acestui program sunt realizate în scopul atingerii obiectivelor proiectului MHELM, precum și a obiectivului 5 din Planul de acțiuni al Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2022.

Conform ordinului MEC nr. 1718 din 30 decembrie 2021, obiectivul 5 al planului de activitate al Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2022 prevede activitatea 1.4.5.3 cu următoarea obligativitate „Punerea în aplicare a unui program de instruire, destinat dezvoltării managementului învățământului superior, axat pe guvernare, planificare strategică și management”, care prevede formarea a cel puțin 200 de conducători din IÎS prin programul Leadership și Management.

La primele două ediții ale programului Management și Leadership au participat peste 100 de persoane, reprezentanți ai universităților-partenere din proiect (UTM, ASEM, UASM, USM, USMF, USCahul și USARB) și a partenerilor asociați (UPSC, USEFS, AMTAP, AAP și UCCM).

Cel de-al treilea grup de formabili, constituit din peste 55 de persoane, va include atât manageri universitari existenți, cât și cadrele academice și non-academice, care aspiră ulterior să devină manageri, reprezentanți ai universităților-partenere, dar și a celor asociate proiectului.

Instruirea se va realiza de trei ori pe săptămână, în format on-line prin platforma ZOOM în perioada 21 septembrie 2022 – 31 ianuarie 2023. Programul instruirii, materialele de suport și datele de contact ale persoanelor responsabile pot fi consultate pe site-ul oficial al proiectului: mhelm.utm.md

Proiectul MHELM-Moldova Higher Education Leadership and Management, n/r 609656-EPP-1-2019-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, este implementat cu suportul UE prin intermediul programului Erasmus+.

Published marți, 6 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

OMAGIU DOAMNEI ACADEMICIAN MARIA DUCA

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează cele mai calde și respectuoase felicitări doamnei academician Maria Duca, la ceas aniversar – moment de profundă...

Mesajul rectorului USM cu ocazia Zilei Profesionale a Istoricului

Stimați istorici, cercetători, cadre didactice, doctoranzi, studenți și toți cei dedicați cunoașterii trecutului, Cu prilejul Zilei profesionale a istoricilor, adresez sincere felicitări și expresii de înaltă...

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved