Lətif Hüseynov, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din partea Republicii Azerbaijan a prezentat studenților Facultății de Drept, USM o lecție publică privind activitatea CEDO. La eveniment au participat studenții anului IV (Ciclul I), cadrele didactice a Departamentului Drept Internațional și European și a Departamentului Drept privat.

În discursul său judecătorul CEDO a vorbit despre activitatea Curții într-o perspectivă evolutivă, arătând care au fost realizările acesteia la fiecare etapă, dar și provocările actuale. Un alt subiect abordat a fost independența judecătorilor Curții și termenului examinării cauzelor deferite jurisdicției Curții Europene.

Lətif Hüseynov Hüseynov a abordat și subiectele delicate aduse de reclamanți pe rolul Înaltei Curți de la Strasbourg, printre care eutanasia, violența domestică, relele tratamente în context coercitiv etc.

De asemenea, judecătorul CEDO a avut o întrevedere cu decanul Facultății de Drept, Serghei Brînza, la care au participat și prodecanii Facultății.

În cadrul întrevederii au fost punctate perspective de colaborare în vederea promovării drepturilor omului prin instruirea studenților Facultății de Drept, USM.

Lətif Hüseynov, dr. în drept, este judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din anul 2017, anterior a fost Șef al Departamentului Drept Internațional al Universității din Azerbaijan; în perioada 2004-2015 a fost membru, ulterior Președinte al Comitetului pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante al Consiliului Europei (CPT) și membru al Comisiei de la Veneția (2003-2016).

Published luni, 12 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

O nouă ediție a Conferinței Internaționale „State, Security and Human Rights in the Digital Era” se desfășoară la Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova se desfășoară în perioada 11–12 decembrie, cea de-a X-a ediție a Conferinței Internaționale Științifice și Practice State, Security and Human...

Doi cercetătorii USM – distinși cu Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române pentru excelență în cercetare

Universitatea de Stat din Moldova (USM) își consolidează prestigiul academic internațional prin obținerea unei noi distincții de înalt nivel în domeniul cercetării. Doi distinși cercetători ai...

Târgul ofertelor de muncă la Universitatea de Stat din Moldova: dialog direct între angajatori și viitorii specialiști

Studenții USM-iști au avut ocazia astăzi, 10 decembrie, să interacționeze direct cu reprezentanți ai companiilor, organizațiilor și instituțiilor publice, descoperind ofertele de angajare, programele de internship...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved