Lətif Hüseynov, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din partea Republicii Azerbaijan a prezentat studenților Facultății de Drept, USM o lecție publică privind activitatea CEDO. La eveniment au participat studenții anului IV (Ciclul I), cadrele didactice a Departamentului Drept Internațional și European și a Departamentului Drept privat.

În discursul său judecătorul CEDO a vorbit despre activitatea Curții într-o perspectivă evolutivă, arătând care au fost realizările acesteia la fiecare etapă, dar și provocările actuale. Un alt subiect abordat a fost independența judecătorilor Curții și termenului examinării cauzelor deferite jurisdicției Curții Europene.

Lətif Hüseynov Hüseynov a abordat și subiectele delicate aduse de reclamanți pe rolul Înaltei Curți de la Strasbourg, printre care eutanasia, violența domestică, relele tratamente în context coercitiv etc.

De asemenea, judecătorul CEDO a avut o întrevedere cu decanul Facultății de Drept, Serghei Brînza, la care au participat și prodecanii Facultății.

În cadrul întrevederii au fost punctate perspective de colaborare în vederea promovării drepturilor omului prin instruirea studenților Facultății de Drept, USM.

Lətif Hüseynov, dr. în drept, este judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din anul 2017, anterior a fost Șef al Departamentului Drept Internațional al Universității din Azerbaijan; în perioada 2004-2015 a fost membru, ulterior Președinte al Comitetului pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante al Consiliului Europei (CPT) și membru al Comisiei de la Veneția (2003-2016).

Published luni, 12 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Sesiune de informare privind oportunitățile Programului Erasmus+

Noul apel pentru propuneri de proiecte Erasmus+ 2026 a fost lansat: https://erasmusplus.md/noul-apel-pentru-propuneri-de-proiecte-erasmus-2026-lansat  În acest context, Oficiul Național Erasmus+ în Moldova are onoarea să vă invite la...

USM a organizat Conferinţa Ştiinţifică Studențească Națională cu participare internațională „Chimia ecologică şi a mediului”

Studenții Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova, au avut ocazia să prezinte rezultatele cercetărilor realizate pe parcursul anilor de studii...

USM susține Campania națională „16 zile de activism împotriva violenței de gen”

Universitatea de Stat din Moldova (USM) se alătură Campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței de gen”, inițiată de Agenția Națională de Prevenire și Combatere...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved