Studenții de la profilul tehnologic al Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au efectuat o vizită de studiu la Vinăria „Château Vartely” din orașul Orhei. Studenții Departamentului Chimie Industrială și Ecologică „Academician Gheorghe Duca” au vizitat secția de producere, laboratorul chimic, depozitul pentru maturarea vinului și două săli de degustare.

Tinerii au fost ghidați de un specialist oenolog, care a familiarizat studenții cu tehnologiile de prelucrarea a strugurilor autohtoni albi și roșii (Feteasca Regală, Feteasca Neagra și Rara Neagra etc.) în scopul onținerii vinurilor de calitate albe, roșii și roze.

În laboratorul de încercări, studenții au făcut cunoștință cu metodele de verificare a calității materiei prime, produselor finite și echipamentul de laborator necesar pentru efectuarea acestor determinări.

În depozitul pentru maturare a vinului, sub luminile proiectoarelor reflectate pe butoaiele din stejar a fost vizionată legenda strămoșească de apariție a licoarei moldovenești. În sălile de degustare a vinului studenții au făcut cunoștință cu vinurile produse în această companie (Taraboste, Individo, Totem, Inspiro, Ice Wine, Vinuri cu IGP etc).

Published miercuri, 21 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Zece studenți ai Universității de Stat din Moldova, beneficiari ai Bursei Republicii și Bursei Guvernului acordate de Ministerul Educației și Cercetării

Performanța instituției noastre se recunoaște prin rezultatele profesorilor, cercetătorilor și, desigur, ale studenților care, prin excelența academică și implicarea lor activă în viața universitară, fac vizibilă...

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la două conferințe internaționale desfășurate la București

În această săptămână, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a reprezentat comunitatea noastră academică la două evenimente internaționale desfășurate la București, dedicate viitorului învățământului...

O nouă lucrare de referință în dreptul penal, lansată la Universitatea de Stat din Moldova

Comunitatea juridică din țara noastră beneficiază, de astăzi, de un nou instrument fundamental de lucru. Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved