Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor ȘAROV a avut o întrevedere cu Reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca BONELLI. Discuția a vizat situația refugiaților cazați în spațiile USM și sprijinul acordat acestora, precum și posibilitatea unei colaborări între USM și UNHCR.

Rectorul USM, Igor ȘAROV, a menționat sprijinul oferit refugiaților ucraineni de către comunitatea universitară. Începând cu primele zile de război, USM a pus la dispoziția autorităților mai multe spații unde au fost cazați refugiații. Membrii comunității universitare colectează bunuri pentru a fi distribuite refugiaților, în timp ce un accent deosebit se pune pe organizarea diverselor activități educaționale și culturale pentru copii astfel încât să contribuie la incluziunea socială a acestora.

Reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca BONELLI, a apreciat efortul depus de comunitatea USM în procesul de gestionare a crizei refugiaților din Ucraina. În sensul continuării eforturilor de sprijinire a refugiaților, părțile au discutat posibilitatea unui parteneriat de lungă durată, prin cooperarea UNHCR cu USM în domeniul academic și vor viza Facultățile de Drept, Jurnalism și Științe ale Comunicării, Psihologie, Pedagogie, Sociologie și Asistență Socială precum și Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.

UNHCR și USM  au convenit să analizeze posibilitatea de elaborare și implementare în comun a unui program de cursuri cu tematica protecției și incluziunii refugiaților, comunicării în situații de criză precum și prezentării Organizației Națiunilor Unite și Agențiilor sale specializate. Cursurile vor fi ghidate de către experții internaționali și locali ai UNHCR.

Published miercuri, 28 septembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved