Secția Relații internaționale și Centrul universitar francofon al Universității de Stat din Moldova invită studenții și profesorii-cercetători să participe, în format online, la cea de-a doua ediție a Săptămânii mondiale a Francofoniei științifice, care va avea loc în perioada 25-28 octombrie a.c., la Cairo, Egipt. Prin această manifestare de anvergură, Agenția universitară a Francofoniei își propune să valorifice Francofonia științifică și să contribuie la crearea unei rețele internaționale de studenți francofoni, interesați de inovare și antreprenoriat.

Evenimentul este organizat sub înaltul patronaj al E.S. Dl Abdel Fattah Al-Sisi, Președintele Republicii Arabe Egipt, și va găzdui:

  • peste 30 de miniștri ai educației/pentru învățământul superior și cercetare din țările francofone, care se vor reuni în cadrul celei de-a 6-a Conferințe ministeriale francofone;
  • peste 500 de profesori-cercetători și experți, care vor participa la cea de-a 2-a Conferință internațională a Francofoniei științifice;
  • 100 de studenți din 50 de țări, care se vor întruni la primul Congres al Studenților francofoni.

Congresul Studenților francofoni este marea noutate a celei de-a doua ediții a Săptămânii mondiale a Francofoniei științifice. Universitatea de Stat din Moldova va fi reprezentată la Congres de Mădălina Zaporojan, președinta Clubului VETO și studentă în anul 2 la Departamentul de Relații internaționale, FRIȘPA.

VETO CLUB débats francophones este un grup de USM-iști francofoni activi, implicați în promovarea francofoniei universitare. Coordonat de dna Alina Smatoc, lector USM, Clubul VETO a realizat multiple activități francophone și a participat în proiecte ce vizează dezvoltarea antreprenoriatului, iar recent a devenit membru al Comunității internaționale de Cluburi francofone (Clubs Leaders Etudiants Francophones – CLÉF). Ne bucurăm de realizările clubului francofon și îi urăm succese Mădălinei, care va reprezenta universitatea și țara la acest eveniment major !

Pentru a avea acces la activitățile organizate în cadrul celei de-a doua ediții a Săptămânii mondiale a Francofoniei științifice, vă invităm să vă înregistrați pe platformă, accesând link-ul :https://auf-semaine-francophonie.auf.org

Published joi, 13 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Concursul de Elocință, ediția a II-a, la Universitatea de Stat din Moldova: performanță academică și dialog francofon de excelență

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului de Elocință, un eveniment academic de anvergură organizat în format hibrid, reunind studenți...

USM a stabilit un nou parteneriat academic cu Amnesty International Moldova pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul drepturilor omului

Universitatea de Stat din Moldova și Amnesty International Moldova au semnat un Acord de colaborare, care vizează dezvoltarea și implementarea unor inițiative comune în domeniul educației...

Studenții Universității de Stat din Moldova au reprezentat țara la prestigiosul concurs internațional Willem C. Vis Moot de la Viena

Echipa Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a participat la cea de-a 33-a ediție a concursului internațional de arbitraj comercial Willem C. Vis...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved