În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm rapid.

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative este una care își construiește imaginea, atât prin calitatea studiilor, exigențele înalte față de procesul didactic, reputația absolvenților săi, returul pozitiv și aprecierea angajatorilor, precum și prin atmosfera, activitățile desfășurate, experiențele trăite de studenți și profesori, orele interactive și organizațiile studențești care activează în cadrul facultății noastre. Toate acestea împreună formează așa-numitul „spirit FRIȘPA”. Mottoul facultății noastre este „La FRIȘPA totul e frumos” și încercăm să corespundem acestui calificativ. Cu modestie, dar și cu mândrie putem spune că FRIȘPA a devenit un brand în mediul academic și profesional.

Anul acesta ne-am concentrat mult pe comunicarea on-line, pe rețele de socializare, unde paginile facultății noastre înregistrează multe vizualizări și aprecieri. Pentru informarea abiturientilor am elaborat postere informative, precum și videoclipuri, pentru fiecare specialitate, în care am încercat să promovăm, informăm, dar și documentăm despre ce presupun studiile la facultatea noastră, am realizat activități de mentorat pentru candidații la studii interesați.

Acest lucru a dat rezultate îmbucurătoare, la admiterea 2020 FRIȘPA fiind opțiunea celor peste 450 de pretendenți la studii de licență și de master. Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative îi salută pe viitorii studenți și îi felicită pentru alegerea făcută, alegere care le deschide calea spre o carieră de succes și numeroase posibilități de afirmare.

Natalia Putină, doctor în științe politice,

prodecană la Facultatea de Relații Internaționale,

Științe Politice și Administrative 

Published joi, 6 august 2020

Anunțuri și Comunicate

Vizita partenerului lider de proiect la Universitatea de Stat din Moldova și diseminarea rezultatelor proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 14–16 august 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a conducătorului proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production...

START noului an de studii: Ședință festivă pentru studenții anului I

Dragi studenți ai anului I, Septembrie este aproape, iar odată cu el începe un nou capitol: un an universitar plin de provocări, prietenii noi și amintiri...

35 de ani de Independență a Republicii Moldova!

Ziua de 27 august ne amintește de valorile care ne definesc: libertatea, democrația și dorința de a ne construi propriul viitor. Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved