Rectorul USM, Igor Șarov a participat la ședința Consiliului profesoral al Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică (FCTC), la care au fost discutate mai multe aspecte ale procesului de instruire în anul de studii 2022 – 2023.

Cu acest prilej, Igor Șarov a acordat Diplome cadrelor didactice și auxiliare de la facultate, în semn de apreciere pentru devotament, inițiative și contribuția adusă la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, în contextul aniversării a 76 de ani de la fondarea universității și a marcării Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ. Tot cu această ocazie, Diploma Ministerului Educației și Cercetării a fost acordată cadrelor didactico-științifice de la facultate – decanului facultății, Viorica Gladchi; șefului Departamentului Chimie, dr., conf. Ion Bulimestru; dr., conf. univ., Victor Țapcov; dr., lector, Vasilii Graur.

În cadrul ședinței, membrii Consiliului profesoral au discutat despre rezultatele atestării la facultate și valorificarea registrului elecronic; activitatea departamentelor şi a tutorilor în consolidarea studenţilor anului I la facultate, precum și despre organizarea procesului de lucru asupra tezelor de licenţă a studenţilor anului III și repectarea cerințelor unice față de tehnoredactarea tezelor de licență și tezelor de master.

Rectorul USM Igor Șarov a îndemnat cadrele didactice să se implice în continuare în promovarea și valorificarea performanțelor din domeniul chimiei și a tehnologiilor chimice.

Decanul FCTC, Viorica Gladchi a menționat nivelul avansat de disciplină a profesorilor, fapt confirmat prin întroducerea rezultatelor primei atestări, la toate disciplinile de specialitate, în registrul electronic.

Published marți, 18 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

A fost dat startul Admiterii 2026 la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a dat astăzi, 27 iulie, startul procesului de admitere pentru anul de studii 2026-2027. Cu acest prilej, a avut loc ședința...

La USM a fost inaugurat workshopul internațional „Conflictele Memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”,

Universitatea de Stat din Moldova (USM), în parteneriat cu Moldova-Institut Leipzig (MIL), a inaugurat astăzi lucrările workshopului internațional „Conflictele memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”...

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved