Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a avut ieri, 17 octombrie, o întrevedere cu Ida Manton, cercetător și trainer în domeniul negocierilor internaționale, mediere și practică diplomatică contemporană și Cristina Ejov, dr. conf. univ., USM.

 Ida Manton, activează în cadrul diferitor academii diplomatice, institute, organizații și universități (POINT, Diplomacy Dialogue, PACE Global Strategies, OSCE Academic Network). Timp de nouă ani, Ida Manton este cea care moderează  trainingul „Modelul OSCE în Moldova”,  acesta fiind axat pe activități de simulare care implică tinerii în soluționarea conflictelor, prin reproducerea activității Consiliului Permanent al OSCE în timpul unei situații de criză.

În contextul vizitei organizate la USM, rectorul Igor Șarov  s-a arătat deschis către  noilor oportunități de colaborare cu instituțiile pe care le reprezintă experta OSCE, Ida Manton. De asemenea,  au fost abordate noi direcții de implementare a unor proiecte comune, precum și crearea unei rețele de comunicare în domeniul de expertiză a Idei Manton cu studenții și cadrele didactice din mediul universitar.

Menționăm că în perioada 18-21 octombrie 2022, la Chișinău, va avea loc cea de-a IX-a ediție a „Modelului OSCE pentru tineri” . Evenimentul este organizat de către Misiunea OSCE în Moldova, iar din partea Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative în acest au fost selectați peste 10 studenți. Competențele dobândite în cadrul evenimentului vor contribui la dezvoltarea profesională a tinerilor specialiști în domeniul relațiilor internaționale.

Published marți, 18 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din SUA cu privire la susținerea și dezvoltarea inițiativelor educaționale interculturale

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și...

Universitatea de Stat din Moldova, mai aproape de viitorii studenți la târgurile universitare din țară

Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la târgurile universitare desfășurate pe 4 aprilie la Căușeni și Bălți, unde a interacționat direct cu sute de...

Studenții Universității de Stat din Moldova au participat la forumul minților tinere – Simpozionul Internațional pentru Studenți și Tineri Cercetători „InterCulturalia”

Aflat la cea de-a VIII-a ediție, „InterCulturalia” a reunit peste 200 de tineri din România, Franța, Maroc, Spania, Italia și Canada, printre care s-au regăsit și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved