Rectorul USM, Igor Șarov a participat astăzi, 19 octombrie, la ședința extinsă a Consiliului profesoral al Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie și Asistență Socială (FPȘESAS), la care au fost puse în discuție orientările strategice de dezvoltare a USM, precum și alte aspecte ale procesului de studii  pentru anul universitar 2022 – 2023.

Rectorul a menționat principalele direcții de dezvoltare instituțională, precum infrastructura, tehnologiile, investiția în capitalul uman, care pot fi susținute prin prisma proiectelor și a îndemnat colectivul profesoral al facultății să se implice constant în proiectele universitare.

Totodată, conform ordinei de zi a ședinței au fost discutate și aprobate Planurile de activitate ale Departamentelor și Planul de activitate al Consiliului de asigurare a calității, dar și alte subiecte cu privire la organizarea conferințelor științifice, a studiilor de masterat, aprobarea burselor pentru semestrul I, pregătirea pentru Balul Bobocilor ș.a.

De asemenea, în cadrul ședinței, rectorul Igor Șarov a acordat Diplome profesorilor de la facultate, în semn de profundă recunoștință și apreciere înaltă pentru activitatea remarcabilă, merite și rezultate deosebite în activitatea de instruire și de cercetare, precum și în contextul aniversării a 76 de ani de la fondarea universității au fost nominalizați: Ludmila Darii, dr. conf. univ., Aliona Chira, lector univ., Nadejda Butnari, dr, lector univ., Olga Bondarenco, dr, lector univ., Galina Pravitchi, dr, lector univ., Raisa Cerlat, dr., conf. univ., Natalia Toma, dr., conf. univ., Anastasia Oceretnii, dr., conf. univ. și Nicolae Bragarenco, dr., lector univ.

Published miercuri, 19 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Expertiza cercetătorilor USM – prezentată la seminarul național dedicat perfecționării metodologiei studiilor pedologice din Republica Moldova

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la seminarul dedicat aplicării Metodologiei studiilor pedologice, desfășurat la 07 aprilie, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved