Conferințe publice, proiecții de film, competiții sportive, excursii sunt doar câteva dintre activitățile care urmează a fi organizate de către cadrele didactice și studenții FIF în cadrul „Săptămânii Facultății de Istorie și Filosofie”, care se va desfășura în perioada 24-28 octombrie.

Astfel, luni, 24 octombrie, Cercul de filosofie „Socrates” organizează proiecția filmului „Dekalog”, regizor Krzysztof Kieslowski, iar în intervalul orelor 13:00-17:00 va avea loc competiția sportivă la tenis de masă.

Marți, 25 octombrie, se va desfășura Conferința publică „Republica Moldova. Trei decenii între Est și Vest”, iar miercuri, 26 octombrie, Concursul intelectual „Ce? Unde? Când?”.

Joi, 27 octombrie, cei mai talentați boboci ai Facultății de Istorie și Filosofie ne dau întâlnire la Balul Bobocilor, în cadrul căreia se vor duela pentru titlul de cea mai bună pereche de bobocei ai anului 2022. Evenimentul va avea loc în incinta Casei de Cultură a USM.

Suita evenimentelor organizate pe parcursul Săptămânii Facultății de Istorie și Filosofie va culmina cu o excursie la Conacul Manuc Bey din Hîncești.

Menționăm că Săptămâna Facultății de Istorie și Filosofie este organizată cu suportul partenerului general rețeaua de farmacii „Felicia”.

Published vineri, 21 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved