Colaborarea din Univesitatatea de Stat din Moldova (USM) și Moldova Institut Leipzig (MIL) în domeniul formării continuie a cadrelor didactice continuă cu un nou Semainar, organizat la USM.

Seminarul cu tema „Politică, limbi, minorități etnice, identitatese” se desfășoară în perioada 26 – 30 octombrie, la care participă cadre didactice din Republica Moldova şi Ucraina.

La evenimentul de deschidere a participat rectorul USM, Igor Șarov care a subliniat importanța formării cadrelor didactice privind identitatea națională, minorități etnice, limbă, mai ales în împrejurările actuale create de războiul din Ucraina.

Vicepreședintele MIL, Vasile Dumbrava a salutat suportul acordat de Universitatea de Stat din Moldova în organizarea acestui Seminar, dar și a multiplelor proiecte comune desfășurate până acum și a îndemnat participanții să fie activi, să se implice în discuții și să înainteze propuneri care ar îmbunătăți segmentul predării.

În cadrul Seminarului vor fi abordate subiecte precum politica lingvistică, minoritățile, limba de stat și conflictele lingvistice. Un alt subiect ce va fi pus în discuție vizează limbile și construcțiile identare în UTA Găgăuzia, identitatea germanilor basarabeni etc.

Participanții vor vizita și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

Scopul evenimentelor organizate de Universitatea de Stat din Moldova și Moldova Institut Leipzig este de a promova cultura învățării pe tot parcursul vieții prin asigurarea cadrului necesar pentru dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, conform necesităților și aspirațiilor acestora, prin actualizarea sau obținerea de noi cunoștințe şi competențe necesare integrării active în societate și pe piața muncii.

Seminarul este organizat cu susținearea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania.

Published miercuri, 26 octombrie 2022

Anunțuri și Comunicate

70 de ani de la Revoluția Maghiară din 1956, marcați la Universitatea de Stat din Moldova printr-o expoziție documentară

În acest an, se împlinesc 70 de ani de la izbucnirea Revoluției Maghiare din 1956. Astfel, Universitatea de Stat din Moldova, prin Facultatea de Istorie și...

18 studenți ai USM – premiați cu diplome de recunoștință pentru contribuția lor la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția 2026

Pentru al cincilea an consecutiv, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a fi gazda celui mai așteptat eveniment dedicat iubitorilor de lectură și...

Conferință internațională la ICJPS al USM: „Motivații și tendințe de emigrare a tinerilor din Republica Moldova și Turcia”

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al USM a organizat, în perioada 20-22 octombrie, conferința științifică națională cu participare internațională „Motivații și tendințe de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​