În perioada 27-29 octombrie 2022, la USM, au fost organizate instruiri în domeniul Dreptului internațional privat. Activitățile de instruire cu genericul „Influența integrării UE asupra sistemului de drept intonațional privat al Poloniei”, au fost susținute de către Mateusz PILICH, dr. hab., Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității din Varșovia, în cadrul  Școlii de Drept Polonez a Facultății de Drept a USM, dar și pentru cadrele didactice.

Profesorul Mateusz PILICH a punctat importanța izvoarelor internaționale în domeniul dreptului internațional privat și specificul participării Uniunii Europene ca organizație parte a Conferinței de la Haga privind dreptul internațional privat. A fost subliniată prioritatea tratatelor în domeniul dreptului internațional asupra izvoarelor naționale.

De asemenea Mateusz PILICH a remarcat importanța convențiilor bilaterale, menționând că Polonia a semnat și ratificat circa 30 de convenții bilaterale în materia dreptului internațional privat. Totodată, profesorul a explicat rolul jurisprudenței Curții de Justiție a UE, care funcționează pe baza sistemului de precedent, inclusiv făcând trimitere la hotărâri ale Curții, dar și vorbit despre  dificultățile în aplicarea dreptului internațional privat în cadrul litigiilor cu cetățenii statelor, care nu fac parte din UE.

Printre multiplele subiecte abordate, Mateusz Pilich a reiterat importanța unor standarde uniforme, în domenii precum cel al justiției. Printre principalele reglementări din dreptul internațional privat, care urmează să fie racordate la prevederile UE accentuate sunt: domeniul muncii, justiției și a relațiilor familiare, acestea fiind cele mai dinamice sfere, dezvoltate în Uniunea Europeană.

Evenimentul a avut caracter interactiv, iar studenții au manifestat un interes sporit pentru subiectele puse în discuție. Rodica CIOBANU, dr. hab. în drept, a mulțumit participanților pentru implicare și profesorului Mateusz PILICH pentru instruirea organizată, care a promis că va reveni la USM și va fi bucuros să continuie colaborarea.

Published miercuri, 2 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM – premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved