În contextul marcării „Zilei internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare”, la 9 noiembrie 2022 Facultatea de Biologie și Geoștiințe a Universității de Stat din Moldova (USM) și Agenția „Moldsilva” au organizat o masă rotundă cu tema „Programul național de împădurire și reîmpădurire a Republicii Moldova în contextul schimbărilor climatice regionale”, moderată de către decanul facultății Vitalie Sochircă, dr., conf. univ. și directorul Agenției „Moldsilva” Valeriu Caisîn, dr. ing.

La eveniment au participat cadre didactice de la facultate, reprezentanți ai Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), Agenției de Mediu, Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecție a Solului „Nicolae Dimo” și ai institutelor de cercetare afiliate USM: Ecologie și Geografie; Grădina Botanică Națională (Institut) ,,Alexandru Ciubotaru”; Zoologie; Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor.

În baza conceptului Programului național, prezentat de vice-directorul tehnic al ICAS Ion Talmaci, care prevede extinderea suprafeței forestiere cu circa 100 mii ha în următorii 10 ani, au fost discutate diverse aspecte ale acestuia: obiectivele, provocările legate de cadrul normativ, statutul juridic și evidența terenurilor, costurile și acoperirea financiară, implementarea noilor tehnologii de creștere a materialului săditor, de plantare și mentenanță a suprafețelor forestiere în contextul schimbărilor climatice, pregătirea personalului ș.a.

Participanții au convenit ca USM să devină o platformă de întâlniri periodice a specialiștilor și responsabililor din domeniu, pe durata realizării Programului național de împădurire și reîmpădurire a țării.

 

Published luni, 14 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Managerii Universității de Stat din Moldova – vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova – una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved