Rectorul USM, Igor Șarov a avut marți, 15 noiembrie, o întrevedere cu reprezentanții Oficiului de Programe Internaționale al U.S. Forest Service.

La ședință au participat Joshua Lee, program manager – Europe & Eurasia, Pearl Chen, responsabilă de monitorizarea și evaluarea proiectelor, Elena Scobioală, projects coordinator, Maria Hămuraru, decana Facultății Științe Economice, Vitalie Sochircă, decanul Facultății Biologie și Geoștiințe.

Scopul vizitei celor de la U.S. Forest Service a fost de a se familiariza cu infrastructura și mediul academic al universității.

Astfel, au fost discutate subiecte precum domeniile de studiu specifice silviculturii, recreerii și managementului turismului, dar și aspecte privind stagiile de practică pentru studenți, oportunități de angajare propuse de sectorul privat etc.

Discuțiile au mai vizat eventualele oportunitățile de colaborare și parteneriate dintre Universitatea de Sat din Moldova și U.S. Forest Service în Moldova, unde cei din urmă ar putea sprijini proiecte de dezvoltarea academică precum și a infrastructurii universitare.

Published miercuri, 16 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, parte a unei experiențe academice internaționale în cadrul Erasmus+ BIP Global Citizenship in Multicultural Academic Settings

Patru studente ale Universității de Stat din Moldova au participat, în luna mai, la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Global Citizenship in Multicultural Academic Settings”...

Universitatea de Stat din Moldova – prezentă la Forumul cercetătorilor 2026

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European...

Cercetători și doctoranzi ai USM – interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved