Universitatea de Stat din Moldova şi Fundația pentru Educație Financiară „OK” au semnat un Acord de colaborare în vederea organizării instruirii în baza programelor de educație financiară în cadrul Centrului de angajabilitate francofon al USM.

Documentul a fost semnat astăzi, 16 noiembrie, de către rectorul USM, Igor ȘAROV și Lilia NACU, director executiv al Fundației. Acordul de colaborare va asigura un cadru inter-instituțional prin intermediul căruia părțile semnatare vor realiza activități comune în domeniul educației financiare.

Astfel, în cadrul acordului, Fundația pentru Educație Financiară „OK” va organiza sesiuni de training de Fitness Financiar, destinate studenților și cadrelor didactice ale USM, prin care se va contribui la dezvoltarea aptitudinilor economice și formarea unui comportament de gestiune corectă a resurselor financiare. Programele de training propuse sunt elaborate în parteneriat cu specialiști în domeniu din România și Ungaria.

Trainingurile de antrenament financiar vor fi livrate de către Greta HÂNCU și Tatiana GAUGAȘ – traineri calificați ai Fundației cu o vastă experiență în domeniu, care vor asigura transferul de cunoștințe sub forma unei experienţe unice, aplicând metoda edutainment.

Reprezentanții Fundației pentru Educație financiară „OK” au vizitat și Centrul de Angajabilitate francofon al USM (Centre d’employabilité francophone/CEF) – structură creată în baza Acordului de parteneriat dintre Universitatea de Stat din Moldova și Agenția Universitară a Francofoniei – unde au discutat cu responsabila centrului despre viitoarele colaborări.

Published miercuri, 16 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM – premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved