În contextul „Zilei Internaționale împotriva violenței și bullyingului în școli”, studentele anului II a  Facultății de Drept USM, Ana-Maria Șoitu și Daria Tonu, au suținut o lecție de educație juridică pentru elevii Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din orașul Chișinău, cu genericul „Bullying-ul în școli și mediul online”.

Scopul evenimentului este de a spori nivelul de sensibilizare și conștientizare a elevilor privind fenomenul bullying-ului, precum și de a informa tinerii despre abordarea juridică a acestui flagel, inclusiv despre măsurile de protecție și de prevenire prevăzute de lege în acest domeniu.

Tinerilor li s-a explicat cum să distingă bullying-ul de alte forme de violență în școală; ce este cyberbullying-ul; care sunt consecințele acestor fapte; cum să prevină violența în mediul educațional și care sunt mecanismele juridice de protecție contra bullying-ului și cyberbullying-ului.

De asemenea, elevii au fost îndemnați să dea dovadă de comportament respectuos față de colegi şi profesori, să îşi controleze limbajul pe rețelele de socializare, să manifeste o atitudine civică şi să aibă încredere în justiţie, care este una protectivă, și nu represivă.

Participanții au adresat întrebări studentelor, și-au expus propriile trăiri și viziuni asupra fenomenului de bullying și au completat un chestionar vizând recunoașterea „Tipurilor și formelor  de manifestare a bullyingului”.

Astfel de lecții de educație juridică, cu implicarea studenților, sunt organizate constant de către Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a USM, în contextul realizării disciplinei Delincvența juvenilă.

 

Published luni, 5 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

A demarat cursul „Management strategic”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își continuă misiunea de consolidare a capacităților instituționale din sectorul public prin dezvoltarea unor parteneriate...

USM consolidează activitățile de transfer tehnologic și inovații în valorificarea plantelor aromatice și medicinale

La data de 1 iulie 2026, Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic al USM, în parteneriat cu Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al...

Promoția 2026 a Facultății de Biologie și Geoștiințe a USM și-a primit diplomele de absolvire

Emoție, zâmbete și aplauze au însoțit ceremonia de înmânare a diplomelor de licență și master pentru absolvenții Promoției 2026 ai Facultății de Biologie și Geoștiințe a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved