Rectorul USM, Igor Șarov a avut miercuri, 7 decembrie, o întrevedere cu reprezentanții Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova.

La discuții au participat Dan Nuțiu, președinte executiv, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, Marina Afanas, director Dezvoltare, Asociația Investitorilor din România și Maria Hămuraru, decan Facultatea Științe Economice.

Subiectele discutate au vizat colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova din perspectiva implimentării proiectului AIR Internațional, ce are drept scop oferirea studenților din Republica Moldova posibilitatea de a descoperi oameni de afaceri și manageri de talie internațională, să obțină informații utile despre modul în care teoria se transpune în practică, să beneficieze de recomandări și soluții pentru dezvoltare profesională.

În cadrul proiectului vor fi organizate stagii de practică profesională pentru studenții din Republica Moldova la companiile din România (membri AIR sau parteneri).

Proiectul AIR Internațional urmează a fi implementat în cadrul Universității de Stat din Moldova în trei etape:

  • Dialog cu studenții, promovarea bunelor practici;
  • Internshipuri în România;
  • Concurs de proiecte; sprijin financiar pentru idei creative, start-up-uri.

Asociaţia Investitorilor din România a fost fondată în anul 2018, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Moldova. Fiind cea mai reprezentativă asociație a investitorilor români în țara noastră, AIR contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din țară, la armonizarea dialogului între autorități și mediul de business. Investitorii din România, membri AIR, promovează exemple de guvernanță corporativă, de corectitudine și transparență în business – practici implementate cu succes în statele UE. În cadrul politicii de responsabilitate social corporativă, membrii AIR finanțează proiecte sociale, educaționale și culturale, în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

Published joi, 8 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved