Un grup de studenți de la Filiera Francofonă Drept a USM s-au aflat, în perioada 6-9 decembrie a.c., la Strasbourg, la invitația Fondației René Cassin, unde au avut vast program de activități. Vizita este parte a Acordului semnat între Institut International des Droits de l’Homme – Fondation René Cassin și Universitatea de Stat din Moldova cu specificație  –Filiera Francofonă de Drept.

Dialogul cu reprezentanții Institut International des Droits de l’Homme – Fondation René Cassin a vizat aspecte ale colaborării dintre cele două instituții pe dimensiunea științifică și cea profesională. În acest sens, părțile au convenit asupra organizării, în primăvara- 2023, la Chișinău, a unei Conferințe Internaționale dedicate consolidării statului de drept în Europa de Est, în contextul noilor provocări ale democrației, și respectarea drepturilor omului.

O altă dimensiune de colaborare prevede desfășurarea unei sesiuni de formare pentru cadrele didactice și studenții de la Facultatea de Drept, susținută de avocați-experți din cadrul Fondației René Cassin. La inițiativa Fondation René Cassin, în lunile iunie-iulie, studenții de la Filiera Francofonă Drept vor putea participa la formările internaționale de profil, organizate de Fondation René Cassin în colaborare cu CEDO. De asemenea, un student de la Filiera Froncofonă Drept va avea posibilitatea facă practica de specialitate în cadrul Institut International des Droits de l’Homme – Fondation René Cassin.

Velery Candau, vicepreședinta Institut International des Droits de l’Homme – Fondation René Cassin a menționat faptul că USM este prima instituție din Europa de Est, beneficiară a unui Acord de parteneriar cu Fondația.

Vitalina Bahneanu, coordonatoare Filiera Francofonă Drept a mulțumit pentru oportunitățile oferite, accentuând importanța formării unei generații noi de juriști francofoni, capabili și competitivi să contribuie la consolidarea statului de drept în Republica Moldova.

Pe agenda activităților la Strasbourg a fost inclusă și o vizită de informare la reprezentanța Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.

Vitalina Bahneanu: „Am avut o discuție fructuoasă cu Ambasadoarea Daniela Cujbă, reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei și Valerie Candau. Sunt încrezătoare în oportunitatea și impactul proiectelor de colaborare cu Institut International des Droits de l’Homme – Fondation René Cassin și, desigur, susținerea acestora pe dimensiunea diplomatică”.

Published luni, 12 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova, recompensată cu prestigiosul Technological Transfer Award și 16 medalii la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026

Universitatea de Stat din Moldova a consemnat o realizare deosebită în cadrul celei de-a XXX-a ediții a Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2026 — unul dintre...

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved