Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea de Stat din Moldova. La întâlnire au participat prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică a USM și prof. univ. dr. hab. Violeta Cojocaru, prorector pentru activitatea studențească a USM.

La începutul întrevederii, doamna Sofia Grammata și-a exprimat bucuria că se află la USM, unica universitate din Republica Moldova în care, timp de 21 de ani, s-a studiat limba și cultura greacă. Pe parcursul discuțiilor a fost scoasă în evidență buna colaborare pe care Universitatea de Stat din Moldova o are cu instituțiile de învățământ superior din Grecia. În cei peste 20 de ani de existență a specialității „Limba și literatura română – limba neogreacă” în cadrul Facultății de Litere a USM, au fost încheiate acorduri interinstituționale cu universități din Grecia – Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, Universitatea „Aristotel” din Salonic, Universitatea din Ioannina, Universitatea din Patra ș.a. În acest fel, studenții au beneficiat de burse de studiu, oferite de statul elen, au participat la programele organizate de aceste și alte instituții de învățământ superior, profesorii USM au efectuat vizite academice la universități din Grecia.

În cadrul întâlnirii, E.S. Sofia Grammata și-a exprimat disponibilitatea pentru a contribui la susținerea în continuare a activității Centrului de limbă și cultură greacă al Universității de Stat din Moldova. Noua ambasadoare a Greciei în Republica Moldova a menționat că studierea limbii elene este un factor important în formarea specialiștilor din diverse domenii și că este absolut necesar să se consolideze cooperarea între instituțiile academice din Grecia și Universitatea de Stat din Moldova.

Vizita E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Repubica Moldova, cu sediul la București, a avut loc cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare la MAEIE al RM.

Published vineri, 4 septembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

Acord de colaborare între USM și Universitatea Umanitară de Stat din Rivne (UUSR) din Ucraina

Instituția noastră a oficializat un nou parteneriat de cooperare academică și științifică prin semnarea unui acord de colaborare cu Universitatea Umanitară de Stat din Rivne, Ucraina...

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​