18 reprezentanți ai entităților publice centrale și-au format competențele profesionale de formatori în domeniul egalității de gen, necesare pentru realizarea activităților de instruire a personalului din autoritățile publice.

Cursul de formare a formatorilor organizat în cadrul Proiectului pentru consolidarea capacităților personalului din autoritățile publice privind integrarea perspectivei de gen „Autoritățile publice – promotoare ale egalității de gen”, implementat de către Institutul de Administrație Publică al USM, în parteneriat cu Entitatea pentru Egalitatea de gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și cu suportul financiar al Suediei, a oferit posibilitatea cunoașterii de către participanți a conceptelor teoretice și aplicative necesare pentru selectarea conținuturilor formative, direcțiilor principale de ghidare a procesului de formare și motivare a învățării, precum și a tehnicilor și a strategiilor de predare pentru grupuri-țintă cu diverse nivele de cunoștințe și abilități.

Pe parcursul instruirii, participanții au fost implicați în multiple activități practice, realizând, inclusiv, simularea procesului prin prezentarea unei sesiuni de instruire.

La finalul cursului, Aurelia Țepordei, șefa Departamentului Formare și Dezvoltare Profesională a înmânat participanților certificatele de formator în domeniul egalității de gen.

Published vineri, 16 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Gala Performanțelor și Sărbătoarea Absolvirii la Institutul de Educație Fizică și Sport al USM!

Vara este despre celebrarea reușitelor academice, încheierea unei etape importante și începutul unui nou capitol. Astăzi, absolvenții Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS-USM) au pășit...

PALMARES IMPRESIONANT PENTRU USM: 41 DE MEDALII DE AUR LA SALONUL INTERNAȚIONAL DE INVENTICĂ ȘI ANTREPRENORIAT INOVATIV

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au obținut rezultate remarcabile în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026, fiind distinși cu 41 de medalii...

Institutul de Geologie și Seismologie – rezultate și contribuții în perioada 2023–2026

Institutul de Geologie și Seismologie (IGS) al Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în perioada 2023–2026, o activitate intensă de cercetare și inovare, orientată spre...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved