Membrii Senatului USM s-au întrunit marți, 27 decembrie, într-o ședință la care au fost făcute totalurile anului 2022, dar și au fost aprobate mai multe proiecte.

Rectorul Igor Șarov a prezentat în cadrul ședinței raportul de totalizare a activităților privind domeniul academic, de cercetare, de modernizare a infrastructurii USM, precum și proiectele de dezvoltare, care urmează a fi demarate în anul 2023.

De asemenea, senatorii au aprobat alegearea celor peste 50 de învingători ai concursurilor privind suplinirea funcțiilor didactice și științifio-didactice la facultățile USM.

Un alt proiect aprobat a vizat stabilirea manifestărilor științifice ale USM pentru anul 2023 etc.

În cadrul ultimei ședințe a Senatului USM din acest an, senatorii au fost colindați de către Ansamblurile etno-folclorice „Crenguță de Iederă” și „Romanița”. Artiștii au creat la Universitatea de Stat din Moldova o atmosferă de poveste prin frumoasele tradiții ale Sărbătorilor de iarnă.

Published miercuri, 28 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Oficiul de Educație pentru Drone din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie continuă să formeze noi generații de specialiști in domeniul UAV (UNMANNED AERIAL VEHICLE)

Participanții celei de-a XII-a ediții a cursului de formare profesională din cadrul programului „Robotică și mecatronică (Educație pentru Drone – eDrone)” au primit certificatelor de perfecționare...

Universitatea de Stat din Moldova participă la lansarea proiectului Climate Engine, Finlanda

În perioada 15–17 septembrie 2025, Universitatea de Stat din Moldova participă la Kick-off Meeting-ul proiectului Climate Engine, desfășurat la sediul Nokia Head Quarters din Espoo, Finlanda...

150 de ani de la nașterea Reginei Maria: La USM s-a desfășurat Conferința pentru studenți „Calea Mariei, Regina tuturor Românilor

Personalitatea poliedrică a Reginei Maria, la 150 de ani de la naștere” Universitatea de Stat din Moldova (USM) a dat startul evenimentelor organizate la Chișinău dedicate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved