Institutul de Filologie Română „Bogdan P.-Hasdeu” din cadrul Universității de Stat din Moldova, în colaborare cu Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Uniunea Scriitorilor din Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău au organizat, de Ziua Națională a Culturii, Colocviul cu tema „Un Eminescu al generației mele: 140 de ani de la debutul editorial”.  Evenimentul se înscrie în suita de acțiuni organizate de Ziua Națională a Culturii, sărbătorită în fiecare an la 15 ianuarie.

În duminica eminesciană, organizatorii evenimentului cultural i-au avut alături pe prim-colaboratorul Ambasadei României la Chișinău, Dl Ovidiu Viorel Năftănăilă, directorul Institutului Cultural „Mihai Eminescu” la Chișinău Dl Narcis Afrăsinei, cercetători, scriitori, oameni de cultură din diferite generații de pe ambele maluri ale Prutului, admiratori ai creației eminesciene. Evenimentul a fost găzduit de Muzeului Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, „Sala galbenă”, lucrările colocviului fiind moderate de directorul general al acestuia, dr.hab. Maria Șleahtițchi.

La dezbateri au fost invitați scriitorul Vladimir Beșleagă, poetul Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova; criticul literar, dr.hab. Nina Corcinschi, directorul Institutului de Filologie Română „B. P. Hasdeu” al USM; poetul Alex Cosmescu, doctor în filologie, cercetător la același Institut; prozatorul Vitalie Ciobanu, președintele PEN Centru din RM; scriitoarea Paula Erizanu, jurnalistă la BBC și „The Guardian”.

Subliniind importanța și semnificația colocviului, directorul Muzeul Național de Literatură „M. Kogălniceanu”, dr.hab. Maria Șleahtițchi a menționat că acesta se dedică celor 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, împlinirii a 140 de ani de la publicarea poemului „Luceafărul”, a poeziei „Doina”, debutului editorial cu volumul „Poesii”, precum și altor momente memorabile din creația poetului și ale culturii române în general. „Fiecare generație are un fel apare de a-l citi pe Eminescu, un mod specific de raportare atât la opera lui, cât și la importanța  scriitorului”, a subliniat dna Șleahtițchi, exprimând bucuria de a fi împreună în această zi și de a vorbi despre cultura română, despre Mihai Eminescu, despre felul cum ne raportăm la opera lui Mihai Eminescu, la rolul personalității lui Mihai Eminescu în peste 150 de ani de zile și, bineînțeles și la alți reprezentanți ai culturii române care este vastă și are mult teren de valorificat și cercetat, de receptat și de cunoscut.

Directorul Institutului de Filologie „B. P. Hasdeu” al USM, dr.hab. Nina Corcinschi a menționat în intervenția sa că generația domniei sale este încă tributară percepției moderniste de privilegiere a culturii literare canonice în raport cu produsele culturii populare  ale contemporaneității. „Suntem tentați mai degrabă să vedem clivajul dintre cultura înaltă și cea populară decât plusvaloarea pe care o poate aduce coabitarea diferitelor forme de reprezentare. Or, epoca noastră, a culturii hibride, angajează nu o abordare monocentrică, ci una de tip holistic, integrator. Întrebarea mea este cum li se poate revela Eminescu astăzi copiilor care trăiesc în regimul internetului? Ei nu citesc literatură canonică, pentru că preferă forme de reprezentare care să asigură efectul imediat, cum ar fi navigarea pe internet, vizionarea unui film, jocurile  online etc. În acest context, trebuie să ne asumăm istoricitatea fenomenului cultural, să fim conștienți de mutațiile de percepție culturală de azi și să identificăm strategii potrivite de revitalizare a  conținuturilor literaturii din alt secol, pentru a le adapta la percepția contemporaneității”, a relevat filologul și criticul literar.

„Este vorba despre simțire, este vorba despre ceea ce suntem noi ca popor, despre ceea ce ne definește ca națiune, despre tot ceea ce de secole s-a creat, s-a șlefuit și s-a transmis de la o generație la alta – realizări, care, iată, astăzi ne fac să afirmăm cu bucurie  și mândrie că aparținem culturii române”, avea să spună la rândul său directorul ICR „M. Eminescu”, Chișinău, Dl Narcis Afrăsinei. Diplomatul român a accentuat și faptul că la temelia acestei construcții și-au pus amprenta nume mari în diverse domenii, dar nimeni n-a reușit așa cum a reușit marele poet Mihai Eminescu să sintetizeze și să metamorfozeze tot ceea ce este specific acestui neam și, de aceea, Ziua Națională a Culturii este celebrată, aniversată odată cu ziua marelui poet Mihai Eminescu. Or, „prin Eminescu avem deschisă o fereastră spre Universalitate…”, cum avea să precizeze și președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac.

Mihai Eminescu, considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, România. S-a stins din viaţă pe 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. La 28 octombrie 1948, Mihai Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Ziua Naţională a Culturii a fost instituită printr-o hotărâre a Parlamentului în 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor marcante din domeniu.

Sursa: cercetare.usm.md

Published marţi, 17 ianuarie 2023

Anunțuri și Comunicate

ANACEC a confirmat titlurile științifico-didactice de conferențiar universitar unor cadre didactice a USM

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a confirmat titlul științifico-didactic de conferențiar universitar unor cadre didactice de...

Curs de instruire în limba spaniolă pentru studenții și cadrele didactice de la USM, oferit de profesori de la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid

Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Resurse pentru Formare Continuă, Facultatea de Litere au organizat în colaborare cu Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid (URJC)...

Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Ulvi Bakhshaliyev- în vizită la USM

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov  și prorectorul Vladimir Dolghii au avut astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan...

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved